Micul catehism: Prin răstignirea Domnului a fost învinsă moartea

Despre lucrarea de mântuire a Domnului Hristos, din Simbolul Credinţei aflăm că Mântuitorul „S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat“. Prin această precizare Sfinţii Părinţi au dorit să arate că răstignirea Domnului a fost un fapt real, care s-a petrecut la o dată fixă. Cuvintele „şi a pătimit“ arată încă o dată că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om cu adevărat şi a suferit într-adevăr pe cruce ca un om, până la moarte. Dar a pătimit numai cu trupul, nu şi cu dumnezeirea, căci dumnezeirea nu poate pătimi. Sfântul Ioan Damaschin ne învaţă în acest sens: „Spunem că Dumnezeu a suferit în trup, dar în nici un caz că dumnezeirea a suferit prin trup“.

Ştiind că păcatul a pătruns în firea omenească şi se păstra în ea prin dorinţa de plăcere şi prin fuga de durere, care urmează plăcerii, Domnul a ales să rabde doar durerea. Acceptând şi purtând durerea până la capăt, adică până la moarte, a întărit firea omenească şi a eliminat din ea slăbiciunile omeneşti care apăruseră din cauza păcatului. Răbdând până la moarte, a învins frica de moarte şi însăşi moartea, în firea Sa omenească. „Deci toată firea noastră era stăpânită de moarte din pricina căderii. Iar motivul stăpânirii era plăcerea, care, luându-şi începutul într-o neascultare, se menţinea de-a lungul întregului lanţ de naşteri naturale. Din pricina acestei plăceri a fost adusă moartea, ca osândă, peste fire. Dar Domnul, făcându-Se om şi neprimind ca obârşie a naşterii Sale, după trup, plăcerea necuvenită, ci primind cu voie, după fire, osânda cuvenită a morţii în însuşirea pătimitoare a firii, adică suferind-o, a răsturnat rostul morţii, nemaiavând aceasta în El rostul de osândă a firii, ci a păcatului“ (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Prin durere a desfiinţat păcatul, care îşi avea cauza în căutarea plăcerii, şi tot prin durere a desfiinţat moartea.