Micul catehism: Rolul ispitelor în viaţa duhovnicească

Viaţa creştinului însetat de mântuirea sufletului este marcată de lupta duhovnicească pe care o duce în această viaţă împotriva păcatelor şi a patimilor. Scopul acestei lupte este dobândirea şi lucrarea virtuţilor creştine. Creşterea duhovnicească nu se poate obţine fără ispite. Pe pământ, creştinul nu este ocolit de încercări.

Ispitele în sine nu sunt păcate iar creştinului, dacă le înfruntă cu bărbăţie, îi pot fi de folos, întărind în virtute. „Să nu ne împuţinăm în ispite, căci nimeni nu poate să fie în tovărăşia lui Hristos dezmierdându-se, dormind şi lenevindu-se, nimeni, zic, din cei ce vieţuiesc o astfel de viaţă moleşită, ci numai cei ce trăiesc în ispite şi necazuri, cei ce călătoresc pe cărarea cea strâmtă, numai aceia vor sta aproape de Dânsul“, spune Sf. Ioan Gură de Aur. Dacă însă credinciosul nu se împotriveşte ispitelor sau îşi cultivă poftele sale, atunci ispitele îl conduc spre păcat. Sf. Scriptură ne prezintă numeroase exemple de oameni care au biruit ispitele. În Vechiul Testament, dreptul Iov iese biruitor în lupta cu încercările venite din partea diavolului. În Noul Testament, Mântuitorul a fost ispitit de diavol, după ce a postit 40 de zile şi 40 de nopţi. Diavolul, considerând că o slăbire a trupului va aduce şi o slăbire a sufletului, s-a apropiat de Mântuitorul cu felurite ispite, pe care Domnul Hristos le-a biruit (Matei 4, 1-11). Ispitele nu trebuie să înfricoşeze pe nici un creştin, deoarece, cu ajutorul harului dumnezeiesc, pot fi biruite chiar şi ispitele cele mai puternice, mai ales că Dumnezeu nu permite ca ispita să depăşească puterile creştinului. „Credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi; ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda“, ne încredinţează Sf. Ap. Pavel.