Micul catehism: Tâlcuirea rugăciunii dreptului Simeon

Vecernia, spre finalul slujbei, conţine o rugăciune biblică care se întâlneşte în cultul ortodox din epoca primară. Sf. Luca, în capitolul al doilea al Evangheliei sale, ne oferă textul acestei rugăciuni: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel“. Aceste cuvinte au fost rostite de către dreptul Simeon atunci când L-a întâmpinat şi L-a ţinut în braţele sale pe Pruncul Iisus, adus fiind de Maica Domnului la Templul din Ierusalim, pentru a respecta prescripţiile Legii Vechi rânduite la 40 de zile de la naştere. Dreptul Simeon face parte din categoria personalităţilor biblice ale Vechiului Testament, asemenea Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Iosif şi Maicii Domnului, proorociţei Ana. Toţi reprezintă apusul epocii Vechiului Testament, după cum Vecernia este amurgul zilei naturale. Cu aceste personalităţi se încheie perioada istoriei omenirii înainte de Hristos şi începe o nouă eră în istoria omenirii: era creştină. Rugăciunea aparţine perioadei de întrepătrundere a celor două Testamente, adică perioada în care amurgul Legii Vechi se amestecă cu zorii Legii Noi.

Nu întâmplător rugăciunea de mulţumire a dreptului Simeon a fost aşezată spre finalul Vecerniei. Ea este expresia liniştii şi a împlinirii pe care o aveau acele persoane care au trăit aşteptându-L pe Mesia şi au avut binecuvântarea de a-L întâlni. Asemenea lui Simeon, creştinul care participă la slujba Vecerniei poate închide ochii în pacea nopţii şi a somnului aducător de odihnă. Somnului nopţii închipuie somnul adormirii în Domnul, de aceea, rugăciunea dreptului Simeon aduce aminte creştinului de sfârşitul vieţii, când va trebui să spună, cu conştiinţa liniştită şi cu inima împăcată: „Acum liberează, Doamne, pe robul Tău în pace...“.