Mihai Eminescu, pomenit la Râmnic

Data: 19 Iunie 2014

La finele săptămânii trecute, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului naţional Mihai Eminescu, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului au avut loc o serie de manifestări comemorative. Astfel, în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea a fost oficiată o slujbă de pomenire în memoria poetului naţional Mihai Eminescu de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei de pomenire, IPS Părinte Varsanufie a rostit un cuvânt dedicat momentului comemorativ în care a elogiat viaţa marelui poet şi importanţa sa pentru cultura română. Au mai rostit alocuţiuni conf. univ. dr. Ioan Şt. Lazăr, preşedintele executiv al Fundaţiei culturale „Sfântul Antim“, şi dr. ing. Mihai Sporiş, lider al grupului de la Râmnic „România - Grădina Maicii Domnului“. După slujbă s-a mers lângă crucea de pe platoul din incinta Centrului eparhial unde a fost plantat un tei în cinstea marelui poet, supranumit „Luceafărul poeziei româneşti“. (Arhid. Ioan Liviu Găman)