Militarii înmormântaţi la Haguenau au fost comemoraţi de românii din Strasbourg
Credincioşii Parohiei Ortodoxe Române din Strasbourg i-au comemorat sâmbăta aceasta pe eroii căzuţi la datorie pe pământul Alsaciei şi Lorenei şi înmormântaţi în cimitirul militar „Saint Georges“ din Haguenau.
Preotul Vasile Iorgulescu şi enoriaşii parohiei, însoţiţi de ambasadorul şi de consulul României de aici s-au deplasat în incinta careului militar al cimitirului, unde a avut loc, mai întâi, o ceremonie civilă, apoi, o slujbă de pomenire a eroilor, răspunsurile stranei fiind date de grupul teologilor doctoranzi români. Într-o atmosferă de emoţie şi reculegere, s-a cântat „Hristos a înviat“ şi „Veşnica pomenire“, au fost împărţite prinoase tradiţionale - colivă, vin, ouă roşii şi cozonac - iar mormintele eroilor au fost stropite cu vin.
În oraşul Haguenau îşi dorm somnul de veci 475 din cei 2.344 de ostaşi români căzuţi în Alsacia, ca prizonieri la germani în timpul Primului Război Mondial. Aceştia şi-au pierdut viaţa în condiţii tragice, din cauza frigului, foamei, bolilor şi a tratamentelor inumane la care au fost supuşi. Osemintele lor au fost reunite după război în trei cimitire militare: Dieuze - Châteaux Salins (917 morminte), Soultzmatt (681 morminte) şi Haguenau (475 morminte). Pelerinajul anual la cimitirul militar român din Soultzmatt va avea loc sâmbătă, 7 iunie.