Ministerele, sub lupa FMI

Data: 26 Ianuarie 2010

Misiunea experţilor FMI la Bucureşti se apropie de final. Mâine vom afla dacă România va primi cele 3,3 miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Astăzi şi mâine, experţii FMI vor avea discuţii punctuale cu fiecare minister. Premierul Emil Boc s-a declarat optimist, anunţând că negocierile sunt pe drumul cel bun. Banii de la FMI ar urma să vină, cel mai probabil, în luna februarie.

„A fost apreciat că România, chiar în condiţiile dificile din 2009, a respectat condiţiile acordului cu instituţiile financiare internaţionale. Acest lucru reprezintă un semn de credibilitate pentru România, care ne va ajuta în relaţiile economice internaţionale pe care le vom avea în perioada următoare“, a declarat premierul Emil Boc. „Am discutat despre majorarea plafonului de garanţii guvernamentale pentru a putea absorbi mai mulţi bani europeni, să putem ajuta comunităţile locale pentru partea de cofinanţare prin instrumentul garanţiei de stat şi să putem extinde acest instrument şi în alte domenii, precum Programul «Prima Casă», pentru sprijinirea companiilor private care au programe europene, a ONG-urilor. Banii europeni trebuie să ajungă în România“, a explicat prim-ministrul.