Minunile credinţei şi ale nădejdii adevărate

Dumnezeu a rânduit mereu ajutor celor care au avut credinţă adevărată şi nădejde în El. De aceea a binecuvântat anumite locuri poate mai mult decât pe altele, ca aceia care vin cu credinţă să îşi găsească alinarea. Un astfel de loc este în codrii de lângă satul Vâlcele-Crâmpotani din judeţul Argeş, unde Dumnezeu a poruncit pământului să scoată la suprafaţă prin şapte izvoare apă de leac pentru alinarea suferinţelor.

Ca să ajungi la ele nu este foarte dificil, chiar dacă drumul este unul forestier, neasfaltat.

"Facerea Mâinilor Lui Dumnezeu", acel codru des de fagi maiestuoşi nu doar că te apără de toropeala verii, dar te şi îneacă plăcut parcă cu verdele lor.

Acest loc binecuvântat este ştiut din moşi-strămoşi şi a reprezentat un loc de taină şi de meditaţie pentru numeroşi conducători de seamă ai ţinuturilor Munteniei din veacurile de demult.

Tradiţia locului spune că Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Mihnea Turcitul sau alţi voievozi ai Ţării Româneşti veneau aici pentru rugăciune şi pentru a-şi ostoi setea atunci când erau în drum spre Mănăstirea Tutana ori Curtea de Argeş, sau veneau special pentru a-şi reface puterile.

Se spune că Mircea cel Bătrân, în lupta cu turcii de la Rovine, a otrăvit apele şi s-a retras cu oastea şi poporul în aceste locuri, biruind apoi puhoiul de armată al lui Baiazid după ce şi-a refăcut puterea bând apă din aceste izvoare.

Şi nu este de mirare că poporul credincios a venit aici de-a lungul veacurilor pentru a-şi găsi liniştea sufletului şi tămăduirea trupului. Nu doar că apa vindecă prin credinţă neputinţele trupeşti, ci şi locul îmbie la meditaţie şi limpezeşte mintea de grijile de zi cu zi.

Când am ajuns noi, oamenii veneau întruna, totul într-o deplină tăcere. Fiecare îşi umplea sticlele cu apă rostind în gând rugăciuni şi pomenind pe cei dragi ori pe cei bolnavi.

Aprindeau lumânări şi se închinau în bisericuţa din mijlocul izvoarelor sfioşi ca într-o adevărată mănăstire.

Acum, zona este amenajată şi prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi prin osârdia unei credincioase din zonă, Valerica Lungu, a fost ridicat un paraclis micuţ în cinstea Sfântului Nectarie Taumaturgul şi a Sfântului Calinic de la Cernica.

Au fost amenajate şi izvoarele, fiind captate în case de apă şi apoi dirijate prin conducte spre trei troiţe zidite, fiecare dintre ele fiind închinată câte unui sfânt care a fost apoi pictat deasupra fiecărei cişmele.

"Au fost multe persoane care au venit aici pentru că erau bolnave şi după vindecare au vrut să aducă mulţumire plătind pictura câte unei icoane a unui sfânt la care are evlavie. Avem astfel la una dintre troiţe izvoarele Sfinţilor Andrei, Ioan Rus şi Pantelimon într-o troiţă, ale Sfinţilor Nectarie, Nicolae şi Ioan Botezătorul în alta şi ale Sfinţilor Ciprian şi Parascheva în cea de-a treia. Tot aici mai este şi o fântână pusă sub ocrotirea Maicii Domnului", ne povesteşte Maria Catalan, ghidul locului.

Locul unei viitoare mănăstiri

În mijlocul complexului tronează maiestuos ca o floare un mic paraclis, luminos şi frumos îngrijit. A fost construit în semn de mulţumire special pentru cei care vor să îşi aplece genunchii şi să se roage în linişte, în el slujind părintele Daniel Gligore, consilier cultural al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

Piatra de temelie la paraclisul cu hramurile "Sfântul Nectarie Taumaturgul din Eghina" şi "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica" a fost pusă pe 4 august 2003.

Un an mai târziu, pe 25 septembrie, Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi sfinţea lăcaşul de închinăciune ctitorit de Valerica Lungu pentru zidirea sufletească a credincioşilor care vin aici după apă.

Chiar dacă locul este departe, iar drumul nu este unul prea bun, prin grija chiriarhului locului şi prin osârdia preotului slujitor rânduit pentru acest paraclis, credincioşii care vin după apă pot participa şi la slujbele religioase oficiate aici.

"În momentul de faţă săvârşim Taina Sfântului Maslu o dată pe lună, în prima zi de miercuri, însă slujbe se fac în fiecare duminică şi sărbătoare. Săvârşim Acatistul Mântuitorului, al Maicii Domnului şi al sfinţilor care sunt prăznuiţi în aceste zile", spune părintele Daniel Gligore.

Ghidul locului ne spune că aici va fi ridicată pe viitor o mănăstire, însă în funcţie de posibilităţi.

Minuni săvârşite la aceste izvoare

De-a lungul vremii, mulţi oameni şi-au recăpătat sănătatea trupească bând sau spălându-se cu apa acestor izvoare, însă cei mai mulţi dintre cei vindecaţi sunt ştiuţi doar de Dumnezeu. Sunt însă şi numeroase cazuri despre care lumea vorbeşte şi acum.

Oamenii vorbesc despre o pustnică oarbă care după ce s-a atins din întâmplare de apele unui izvor şi-a recăpătat vederea. O altă minune despre care se vorbeşte este cea petrecută cu o altă femeie, Elisabeta Bădescu, care la vârsta de 9-10 ani şi-a pierdut vederea. Cu rugăciune la Bunul Dumnezeu şi cu post, spălându-se cu apă de la izvoare, şi-a recăpătat vederea. Altă minune încă vie în memoria bătrânilor locului este istorisirea unui băiat mut care, arând cu tatăl său ogorul din apropierea pădurii, este trimis de acesta să adape boii şi să aducă apă. Copilul a ajuns la aceste izvoare, şi-a potolit setea şi, când s-a întors, tatăl a rămas uimit văzând că băiatul vorbeşte.

Văzându-l că vorbeşte, tatăl s-a speriat şi l-a întrebat ce a făcut de şi-a revenit, iar băiatul i-a spus că a mers la aceste izvoare şi a băut apă din unul dintre ele.

De asemenea, numeroşi oameni şi-au găsit vindecarea din paralizie, boli digestive sau chiar cancer.

Şi un exemplu este chiar al celei care s-a ocupat de amenajarea locului. Valerica Lungu suferea de cancer, pentru care doctorii nu i-au mai dat nici o şansă. Însă a avut credinţă şi a băut apă din aceste izvoare şi şi-a spălat mereu rana cu această apă până ce a început să se închidă, spre surprinderea medicilor. Chiar dacă nu i s-a dat nici o şansă, credinţa ei şi apa acestor izvoare au vindecat-o.

Potrivit obiceiului locului, credincioşii care vin să ia apă de la aceste izvoare păstrează tăcerea pe toată durata drumului de la izvoare şi înapoi, fiecare rugându-se în inima lui pentru sănătatea sa şi a celor pe care îi poartă în suflet, urmând îndemnul Mântuitorului, care zice: "De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea" (Marcu 11, 24).