Minus 9 grade Celsius, la Miercurea Ciuc

Data: 11 Noiembrie 2008

Mercurul termometrelor a coborât, la Miercurea Ciuc, în noaptea de duminică spre luni, până la minus 9 grade Celsius, cea mai scăzută valoare din acest sezon, în timp ce la Întorsătura Buzăului s-au înregistrat, ieri dimineaţă, minus 6 grade Celsius. Meteorologii de la staţia din localitate spun că şi în zilele precedente mercurul termometrelor a atins valori negative, dar niciodată temperatura nu a coborât mai mult de unul-două grade Celsius sub zero. Luna noiembrie a fost în acest an mai puţin friguroasă decât în ani precedenţi, însă s-au înregistrat fluctuaţii mari de temperatură între noapte şi zi, de aproape 15 grade Celsius. Statisticile arată că temperatura normală în zonă pentru începutul lunii noiembrie este de minus 10 grade Celsius, dar meteorologii spun că vremea se va încălzi din nou, începând de mâine. În urmă cu trei ani, pe 22 noiembrie, mercurul termometrelor a coborât la Întorsura Buzăului până la minus 22 de grade Celsius, o temperatură record pentru luna noiembrie.

Cea mai scăzută temperatură din „istoria“ judeţului Covasna s-a înregistrat oficial în 2004, când la Întorsura Buzăului mercurul termometrelor a coborât până la minus 36 de grade Celsius, temperatură care nu a mai fost atinsă din anul 1939, deci de aproape o jumătate de secol. Locuitorii zonei spun că în 1986 a fost un ger şi mai cumplit, termometrele lor indicând minus 40 de grade Celsius la sol. Întorsura Buzăului, supranumit şi polul frigului din judeţul Covasna, este un orăşel cu circa 10 mii de oameni, aflat la poalele Munţilor Ciucaş. Localnicii din zonă spun, în glumă, că la ei este atât de frig, încât şi Râul Buzău a luat-o în sens invers, de aici şi denumirea localităţii: Întorsura Buzăului.