Misiunea unui preot român în diaspora din Japonia

Din luna noiembrie a anului trecut, comunitatea românilor din Japonia are doi preoţi ortodocşi, trimişi de către Patriarhia Română, pentru oficierea serviciilor religioase. Zona Kanto (Tokyo şi împrejurimi) este păstorită de părintele misionar Alexandru Nicodim, care săvârşeşte sfintele slujbe în oraşul Ito, prefectura Shizuoka. Iar pentru zona Kansai (Osaka, Nagoya şi împrejurimi), reprezentantul Patriarhiei Române este preotul Cristian Gheorghiu, care a avut amabilitatea să ne vorbească despre misiunea pe care o are de îndeplinit în spaţiul nipon, despre românii de acolo şi despre importanţa bisericii în diasporă.

„Deocamdată, noi ne căutăm oile pierdute“ „Suntem într-o fază incipientă. Am fost o misiune, însă dorim să facem o parohie. Deocamdată, noi ne căutăm oile pierdute. Am cercetat locurile pentru a vedea care este starea de fapt. Românii ar dori să aibă o comunitate formată, cu preotul lor, cu oportunitatea de a-şi păstra tradiţiile şi obiceiurile, de a explica mai departe copiilor lor despre istoria şi memoria de unde vin. Este important ca această parohie să existe pentru confidenţa fiecăruia de a se sprijini pe învăţătura bisericii, de a-şi exprima bucuria de a trăi într-o lume unde absolut totul se mişcă după ceas, unde perfecţiunea şi eficienţa sunt criteriile primordiale“, spune părintele profesor Cristian Gheorghiu, unul dintre cei doi preoţi misionari ai comunităţii româneşti din Japonia. În Ţara Soarelui Răsare, preotul a ajuns datorită unor circumstanţe atât de ordin personal, cât şi instituţional. Întâlnirea în Irlanda, la studii, a unei doctorande de origine niponă, care avea să-i fie soţie la scurt timp după aceea, i-a schimbat complet cursul vieţii. Una dintre condiţiile stabilite de comun acord între cei doi soţi, pentru a fi împreună, a fost convertirea femeii la creştinism şi botezarea propriilor copii, la schimb cu stabilirea întregii familii în Japonia. În 2007, când a pus piciorul pe pământ japonez, părintele Gheorghiu, pe atunci diacon, a lucrat o perioadă pentru piaţa imobiliară locală. După un an, mai precis pe 7 septembrie 2008, din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost preoţit pentru misiunea Bisericii Ortodoxe Române în Japonia, în Osaka şi Nagoya. „Am ales Osaka pentru că este oraşul natal al soţiei. Cunoscută ca fiind a doua metropolă din Japonia, are 18 milioane de locuitori şi este o puternică zonă comercială, numită de mulţi «Manchesterul Orientului». În Nagoya am mers din motive pastorale, deoarece aici trăieşte o comunitate semnificativă de români ortodocşi, în jur de 400 de suflete, cu descendenţe din mariaje mixte. În total, aglomeraţia urbană numără 8 milioane de locuitori şi este aşezată în apropiere de vestitul oraş Toyota. Deci, aria mea pastorală cuprinde Japonia de Vest, care se întinde pe o suprafaţă de 1.500 de km“, explică părintele Gheorghiu. Biserica de acasă În Osaka a fost mai dificil cu săvârşirea sfintelor slujbe. Din lipsa unui spaţiu adecvat, preotul a amenajat în propria locuinţă o cameră, pe care a transformat-o într-un mic paraclis. Într-o atmosferă de totală discreţie, aici s-au adunat, luni la rând, pentru rugăciune, prietenii şi cunoştinţele mai apropiate. După cinci luni de săvârşire a sfintelor slujbe în propria casă, familia părintelui Gheorghiu s-a stabilit în Nagoya. Aici, preotul a amenajat un mic paraclis, un fel de centru misionar român al zonei de vest a Japoniei. În Nagoya, lucrurile s-au îmbunătăţit, pentru că, o dată la două săptămâni, credincioşii ortodocşi participă la sfintele slujbe, într-o sală de clasă a unei şcoli administrate de o româncă. Aici, credincioşii se bucură de un spaţiu generos şi primitor, unde pot participa într-un număr mult mai mare la sfintele slujbe. La final, se adună cu toţii şi participă la agapa frăţească. Este momentul reunirii, al bucuriei colective, după cum arată preotul misionar: „Când se întâlnesc, românii sunt aşa cum sunt acasă, în ţară, dar în cadrul public îşi adaptează personalitatea condiţiilor spaţiului nipon. Pentru a supravieţui, pentru a fi împreună cu familia ta este necesar să accepţi acele valori de bună voie decât să le accepţi forţat. Există acolo un proverb - «cuiul care nu intră se bate în cap până intră»-, deci este o formă, după cum observă europenii, de înregimentare, o formă de uniformizare a caracterului şi spiritului naţional, ceea ce pe mulţi dintre noi ne şochează, pentru că, aici, personalitatea noastră poate fi exprimată cu totul diferit. Pe când, acolo, punctul de vedere colectiv este foarte important. Tăcerea, discreţia, lipsa de afirmare, răbdarea şi atenţia sunt primele virtuţi, pe când în Europa, în special, noi, românii, suntem oameni extrovertiţi, oameni deschişi, câteodată mai gălăgioşi şi cu felul nostru de a fi“. „Pentru biserică nu există substitut, iar pentru sacru - nici atât“ Cât priveşte integrarea în acel spaţiu total diferit de cel autohton, aceasta se dovedeşte a fi un efort continuu din partea tuturor conaţionalilor părintelui, mai ales că valorile culturii japoneze sunt, de multe ori, diametral opuse celor europene, civilizaţiei noastre. „Este impropriu a spune «m-am integrat», ci trebuie să folosesc prezentul continuu «mă integrez», sau «ne integrăm». Eu trebuie să mă integrez pentru a fi de folos semenilor mei“, este convins preotul românilor din Japonia. Chiar dacă sunt departe de casă, rupţi de rădăcinile lor, românii din diasporă nu-şi uită tradiţiile, cultura şi obiceiurile. Pentru toate acestea, biserica are un rol important, pentru că ea umple golurile şi uneşte oamenii. „Pentru biserică nu există substitut, iar pentru sacru - nici atât. Noi ne-am găsit şi ne-am regăsit acele trăiri, acea bucurie de a fi împreună în context religios ortodox“, mărturiseşte preotul misionar, care este conştient de responsabilitatea ce îi revine şi este recunoscător pentru încrederea cu care a fost învestit ca preot în acea parte de lume, atât de străină multora dintre noi. Ca răspuns de mulţumire, părintele Cristian Gheorghiu a renunţat la cariera academică şi la toate demnităţile oferite în domeniu, pentru a sluji Bisericii. Pentru a fi în mijlocul celor care au nevoie. „Aceasta este o vocaţie, nu mai este o profesie, iar cine face acest lucru trebuie să-l facă din plăcere, din dăruire, din pasiune. Să nu-l considere un chin, o jertfă, o piedică. Bineînţeles, ştacheta este ridicată înalt din cauza contextului dat, dar nu regret nici o clipă, dimpotrivă, sunt foarte bucuros şi, de s-ar întâmpla, la fel aş alege“, încheie preotul misionar. Ortodoxia în spaţiul nipon Misiunea celor doi preoţi români în Japonia nu este una foarte uşoară. BOR nu este recunoscută în Statul japonez, unde principalele religii sunt şintoismul şi budismul. În aceste condiţii, suportul financiar pentru construirea unei biserici pentru comunitatea românească din acest spaţiu asiatic devine responsabilitatea Patriarhiei Române. Misiunea română nu se bucură nici de sprijinul Bisericii Ortodoxe din Japonia, care este o biserică autonomă, al cărei întâistătător este confirmat de Patriarhia Moscovei. În anul 1970, Nicolae Kasatkin a fost canonizat de patriarhul Moscovei şi este cunoscut ca „Sfântul Nicolae, apostolul japonezilor“. Sfântul Nicolae al Japoniei (cu numele de botez Ivan Dimitrievich Kasatkin) a dus Ortodoxia în Japonia în secolul al XIX-lea. Nicolae a fondat Catedrala din Tokyo, în districtul Kanda, şi a petrecut peste jumătate de secol acolo; de aici numirea de Nikorai-Do, dată de credincioşii Catedralei „Învierii Domnului“ din Tokyo.