Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Românii din Amstetten au sărbătorit Ziua Națională
Parohia ortodoxă românească „Sfântul Paisie de la Neamț” și „Sfânta Mucenică Agata” din Amstetten, Austria, a fost gazda unui eveniment de suflet dedicat Zilei Naționale a României, ne‑a transmis preotul Valentin Miloiu.
Într‑o atmosferă de rugăciune, unitate și recunoștință, românii au sărbătorit la 1 decembrie Ziua Națională. Evenimentul, coordonat de părintele Valentin Miloiu, având alături cei mai de seamă membri ai parohiei, a reunit zeci de credincioși, tineri și vârstnici, îmbrăcați în costume populare, care au venit să omagieze atât eroii neamului, cât și valorile ce definesc identitatea românească.
Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia părintele paroh Vasile Lungeanu a vorbit despre importanța unității de credință și neam. „Biserica a avut un rol esențial în păstrarea identității naționale, iar noi, românii de pretutindeni, suntem chemați să continuăm această lucrare prin rugăciune și fapte bune”, a spus părintele.
După slujbă, participanții s‑au adunat la o masă festivă, unde bucate tradiționale românești au fost pregătite cu dragoste de către enoriași.
„A fost o sărbătoare de suflet, în care am simțit că România este vie în noi, chiar dacă ne aflăm departe de casă. Mulțumim părinților noștri duhovnicești, care ne inspiră și ne sprijină să trăim credința ortodoxă și să ne păstrăm rădăcinile”, a declarat unul dintre participanți.
Părintele Valentin Miloiu a subliniat importanța acestor întâlniri pentru comunitatea românească din diasporă: „Parohia este casa sufletului pentru românii din străinătate. Într‑o lume care pare tot mai grăbită și individualistă, asemenea momente ne aduc împreună și ne dau puterea de a merge mai departe, cu credință și nădejde”.



.jpg)
