Mitropolia de obârșie ștefaniană, la praznic aniversar

Pe 25 martie 2006, de praznicul Bunei Vestiri, în mod festiv se inaugura reînființata Mitropolie a Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Sfântul Sinod hotărâse pe 4 noiembrie 2005 înființarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

De Buna Vestire, în 2006, într-o luminoasă și călduroasă zi de primăvară a fost întronizat primul ei mitropolit, în persoana cărturarului Bartolomeu Anania, de către Patriarhul Teoctist, în prezența multor ierarhi, mulțime de credincioși ce umpleau Piața „Avram Iancu”, și chiar a Președintelui țării și a Primului-Ministru. Mitropolitul Bartolomeu, maestru al cuvântului, își încheia patetic alocuțiunea: „Trăiesc și eu bucuria zilei de astăzi, iar bucuria mea nu este altceva decât cântecul unei lebede care, înainte de a merge printre trestii să se culce, este de pe acum încredințată că un șir de aripi albe va luneca în urma ei, gata de zbor, sub cerul istoriei Transilvaniei” (Renașterea, 12 (2011), p. 2).

Se împlinesc de atunci zece ani, după primii cinci, pe 31 ianuarie 2011, Mitropolitul Bartolomeu mutându-se la Domnul, iar tot pe 25 martie 2011, de Buna Vestire, am fost întronizat și eu ca Mitropolit, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Au trecut „ca un sunet” zece ani de la înființarea mitropoliei și cinci ani de la instalarea mea, ani ai căror roade cei doritori le pot observa din realizările concrete. Nu mi-am propus în acest articol nici cuantificarea lucrărilor vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, nici contabilizarea realizărilor mele. Ceea ce doresc să fac este scoaterea în evidență a importanței acestei Mitropolii.

Întemeiată de Sfântul Ștefan cel Mare

Întâi de toate este importantă pentru că a fost întemeiată de Sfântul Ștefan cel Mare. E drept că la Feleac, lângă Cluj, în cetate pe vremea aceea românii ortodocși neavând acces. Un document din anul 1494, emis de regele Ungariei Vladislav al II-lea Jagiello, recunoștea un arhiepiscop al românilor din Transilvania: „Folosirea acestui titlu într-un document latin echivalează cu acceptarea rangului de mitropolit, așa cum era acesta înțeles în mediile ortodoxe” (Academician Ioan-Aurel Pop, „Tra­diția istorică a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului”, în „Eparhia Vadului, Feleacului și Clujului la 90 de ani”, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 42.).

Este vorba de Mitropolitul Daniil pe care-l amintesc documentele. Între documentele adunate de Timotei Cipariu este amintit un manuscris slavon, pe care acesta l-a văzut la Feleac în 1857, aflat pe ultima pagină a unui Tetraevangheliar manuscris, cu următorul conținut: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu lucrarea Sfântului Duh s-a săvârșit acest Tetraevangheliar din porunca Înalt Prea Sfin­țitului nostru Arhiepiscop, chir Daniil, în zilele marelui crai Matiaș. S-a scris pe numele Feleacului, aproape de orașul Cluj, unde și biserică a zidit în numele Preasfintei noastre maici Paraschiva. În anul 6997 (1488) luna octombrie 25 zile” (Timotei Cipariu, Archivu pentru filologia și istoria, XXXIX, 1870, p. 776, la Acad. Marius Porumb, „Biserica Arhiepiscopală din Feleac, ctitoria lui Ștefan cel Mare”, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 12).

Nicolae Iorga a reprodus o ferecătură de carte din argint cu o inscripție importantă, actualmente pierdută, în „Les arts mineurs en Roumanie”, I, Bu­curești, 1934 (Ibidem, p. 13). Ferecătura a fost confecționată de Isac vistiernicul, om de mare încredere al Sfântului Ştefan cel Mare, şi avea pe ea următoarea inscripţie: „Robul lui Dumnezeu Isac vistiernicul a ferecat acest Tetravanghel pentru Mitropolia Feleacului în anul 7006 (1498) decembrie (Ibidem)”.

În veacul al XVI-lea şi al XVII-lea Mitropolia va ajunge la Alba-Iulia, unde era capitala principatului, iar în veacul al XVIII-lea va dispărea şi de acolo din pricina uniaţiei. Se va reorganiza din nou în veacul al XIX-lea, pe vremea Sfântului Andrei Şaguna dar, de data acesta, la Sibiu, unde era guvernatorul Transilvaniei. Scaunul de la Cluj rămâne desfiinţat. Chiar dacă marele Şaguna a vrut să refacă eparhia, vremurile încă îi erau potrivnice.

Catedrala Mitropolitană de la Cluj-Napoca

După Unirea cea Mare, neîntrecutul vlădică Nicolae Ivan, în anul 1921 rectitoreşte eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului. Clujul, capitală culturală şi economică a Transilvaniei, devine şi centru de mare forţă spirituală.

La sfinţirea catedralei din Cluj, care a avut loc pe 5 noiembrie 1933, şi al cărei ctitor a fost, Vlădica Nicolae Ivan făcea un rezumat al istoriei tragice prin care au trecut aşezămintele noastre spirituale: „Timpuri de grea cumpănă şi de chinuitoare frământări sufleteşti au izbutit să întrerupă firul continuităţii istorice în dezvoltarea aşezămintelor noastre bisericeşti, care luaseră fiinţă sub ocrotirea părintească a slăviţilor Voievozi din răsăritul şi sudul Carpaţilor, din Moldova şi din Ţara Românească. Dar amintirea lor n-a putut fi smulsă din sufletul poporului binecredincios, care s-a întărit în nădejdea şi mângâierea Scripturilor, aşteptând «plinirea vremii», ca să se stingă sămânţa vechilor răutăţi, gătind calea Domnului şi drepte făcând cărările Lui” (Renaşterea, an XI, nr. 45-46, noiembrie 1933, p. 9).

Referitor la „plinirea vremii”, un adevărat „profet” a fost Octavian Goga. Pe când se construia Catedrala, fondurile fiind neîndestulătoare, Episcopul Nicolae Ivan l-a trimis pe consilierul său eparhial Sebastian Stanca la ministrul cultelor Octavian Goga spre a obţine fonduri. Iată răspunsul lui Octavian Goga, consemnat de Sebastian Stanca într-un document care s-a aflat în arhiva fiului său, poetul Radu Stanca, transferat apoi în biblioteca surorii sale din Sibiu, după tragica lui moarte în cutremurul din 1977: „Părinte, şi bunul meu fiu şi amic. Nu fi supărat că va ieşi catedrala mai mică decât în planul vostru, pentru că această biserică va deveni în scurt timp Catedrala Mitropoliei Transilvaniei pe care străinii au fugărit-o la Răşinari şi Sibiu” (Colectiv de autori, Octavian Goga despre Mitropolia de la Cluj, în revista „Credinţa străbună”, nr. 1/2006, p. 3).

Profeţia lui s-a împlinit pe 4 noiembrie 2005, când Sfântul Sinod reînfiinţează Mitropolia de la Cluj, şi se pune în practică pe 25 martie 2006. Buna Vestire de atunci a constituit o veste bună pentru credincioșii din Transilvania centrală și de nord-vest, iar acum, după zece ani, dăm slavă lui Dumnezeu și-L rugăm să aibă grijă de ortodocșii de pe aceste plaiuri.
Nădejdile ce le-am legat de această Mitropolie sunt ca, dimpreună cu celelalte Mitropolii, cu Patriarhia noastră întreagă, cu Ortodoxia Universală, să putem aduce o bună mărturie, pentru Biserica lui Hristos, pentru înduhovnicirea oamenilor în aceste vremuri dificile și secularizante. Cât am reuşit să facem știe numai Bunul Dumnezeu şi pe El îl rugăm ca să împlinească ceea ce noi nu putem face.

Slavă lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat!