MNIR prezintă „muzeele lumii“

Data: 12 Feb 2010

„Prin muzeele lumii“ este genericul sub care se vor desfăşura, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în perioada februarie-iulie, o serie de întâlniri care îşi propun prezentarea, pe mai multe planuri - istorie, geografie, viaţă culturală şi socială - a unor state. Potrivit MNIR, prima întâlnire va fi consacrată Lituaniei. Prezentarea oraşului Vilnius, cunoscut în special datorită centrului istoric baroc, care este cel mai mare din Europa, a Dealului Crucilor, reprezentând unul dintre locurile spirituale ale Lituaniei, alături de biserici ca „Sf. Ana“ şi „Sf. Petru şi Pavel“, dar şi prezentarea celor mai importante muzee, precum Muzeul Mikalojus Konstantinas Ciurlionis, în memoria pictorului care a marcat cultura lituaniană, vor constitui doar câteva din atracţiile primei întâlniri. Următoarele întâlniri vor fi dedicate Greciei (19 martie), Siriei (6 aprilie), Israelului (7 mai), Croaţiei (18 iunie) şi Egiptului (16 iulie).