Moaștele Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama, la Catedrala Patriarhală
Credincioșii care participă vineri, 4 noiembrie 2022, la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală din București se vor putea închina și la moaștele Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama. Cinstitele moaște ce se păstrează în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale au fost așezate spre cinstire în seara aceasta, înainte de slujba Vecerniei.
Sfântul Cuvios Gheorghe din Drama a trăit între anii 1901 și 1959. În Biserica Ortodoxă Română este cinstit începând din anul 2015, cu data de prăznuire în 4 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veșnice.