Modificările la „Prima Casă“ au intrat în vigoare
Noile modificări efectuate de Guvern la „Prima Casă“, prin care au fost incluse în program şi locuinţele deja ipotecate, au intrat în vigoare marţi seara, odată cu publicarea în „Monitorul Oficial“.
Hotărârea de guvern pentru aprobarea normelor stabileşte că asupra locuinţei cumpărate prin Programul „Prima Casă“ va fi instituită o ipotecă legală de rang I valabilă pe toată durata finanţării, iar în cartea funciară vor fi notate interdicţia de înstrăinare a imobilului pe o perioadă de cinci ani, precum şi interdicţia de grevare cu alte sarcini pe toată durata finanţării. Conform legii, instituirea unei ipoteci legale nu mai necesită încheierea unui contract de ipotecă. „În cazul primirii de către finanţator (banca - n.r.) a comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei de la Fondul Naţional de Garantare şi Creditare a IMM-urilor, în temeiul convenţiei de garantare, finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul reglementat prin Codul Civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român“, se arată în hotărârea de modificare a normelor la Programul „Prima Casă“.