Moment aniversar în Arhiepiscopia Târgoviştei

Data: 05 Ianuarie 2014
La Reşedinţa arhiepiscopală din Târgovişte s-a desfăşurat sâmbătă, 4 ianuarie, un moment festiv dedicat zilei de naştere a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, în acest an în care se vor împlini 15 ani de arhipăstorire pe tronul arhieresc de la Târgovişte, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. La eveniment au participat: prof. Victor Opaschi, ministrul secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte, Rovana Plumb, ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Victor Sanda, prefectul Judeţului Dâmboviţa, senatori şi deputaţi în Parlamentul României, alte oficialităţi locale şi judeţene, părinţii consilieri de la Centrul eparhial, părinţii protopopi, profesori de la şcolile de teologie din eparhie, stareţi şi stareţe, precum şi delegaţi ai preoţilor din eparhie.
 
Manifestarea a debutat cu slujba de Te Deum, în Aula „Sfântul Voievod Neagoe Basarab“, la finalul căreia Grupul coral bărbătesc „Valachia Christiana“ a oferit un scurt dar muzical Înaltpreasfinţiei Sale. Ministrul secretar de stat Victor Opaschi a prezentat mesajul său cu ocazia acestui eveniment, iar din partea preoţilor şi credincioşilor din eparhie, pr. Marian Puiescu a prezentat un cuvânt de felicitare.
 
Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre extraordinarul dar al vieţii oferit nouă, fiecăruia în parte, de către Creator, ca modalitate unică şi specială de a experimenta asemănarea cu El. Înaltul ierarh a subliniat şi faptul că pentru fiecare fiinţă umană esenţial în viaţă este să-şi urmeze propria sa vocaţie, slujind lui Dumnezeu şi oamenilor. Din această perspectivă, cele mai frumoase roade ale vieţii omului sunt acelea de care se bucură întreaga comunitate şi care slujesc propovăduirii Evangheliei lui Hristos.