Moment aniversar la Râmnicu Vâlcea
Întâlnirea de 10 ani a promoţiei 1995-2000 a Seminarului Teologic "Sfântul Nicolae" din Râmnicu Vâlcea a avut loc, joi, 1 iulie. În prima parte a zilei, foştii seminarişti au participat împreună cu dirigintele lor, părintele Ion Iliescu, la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala arhiepiscopală.
O parte dintre ei, cei care au îmbrăcat haina preoţiei, au săvârşit Sfânta Liturghie în sobor sub protia părintelui Ion Iliescu, iar ceilalţi au dat răspunsurile liturgice la strană. La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Iliescu a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură dedicat momentului aniversar. A fost săvârşită şi o slujbă de Te-Deum. În partea a doua a zilei, manifestarea s-a desfăşurat în incinta Seminarului Teologic, unde a avut loc un curs festiv.