Moment festiv pentru Seminarul Teologic Ortodox Arad

Data: 26 Mai 2015

Catedrala Veche din Arad a găzduit duminică, 24 mai, evenimentul ce a marcat absolvirea cursurilor de către elevii generaţiei 2015, de la Seminarul Teologic Ortodox Arad. Evenimentul a debutat cu oficierea slujbei Vecerniei în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în cadrul căreia au fost înălţate rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra absolvenţilor în cei patru ani de studii. Părintele director Pompiliu Gavra a adresat un cuvânt de felicitare în care a evidenţiat responsabilitatea mărturisirii credinţei după chipul Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, prăznuiţi în această duminică. În încheiere, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a adresat absolvenţilor un părintesc cuvânt de învăţătură: „Absolvenţii seminarului  poartă, în orice muncă ar îndeplini în societate, pecetea celor ce au dat urmare unei vocaţii alese, de ale cărei virtuţi, chiar dacă nu au şi o slujire clericală, dau mărturie printr-o ţinută corespunzătoare şi totodată pilduitoare pentru cei din jur. Oricum, dascălii s-au străduit să-i formeze ca ucenici reprezentativi pentru ceea ce înseamnă  personalitatea creştinului, iar cei ce i-au ascultat se prezintă, desigur, pe măsura dorită, pornind astăzi pe cărările vieţii, continuând studiul teologiei sau al altor ramuri de activitate omenească. Citirea Apostolului zilei (F. Ap. 20) este semnificativă pentru alegerea căii lor, Sfântul Pavel însuşi, la despărţirea de ai săi, dându-le sfaturile de urmat“, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. (Protos. Iustin Popovici)