Morarii şi brutarii ameninţă cu greva fiscală
Reprezentanţii patronatelor din panificaţie spun că piaţa neagră a pâinii a ajuns să ocupe 70% din totalul producţiei şi ameninţă cu greva fiscală, în cazul în care TVA nu va fi redus de la 24% la 9% şi dacă statul nu-i va controla şi sancţiona pe producătorii care lucrează la negru. „Piaţa totală a pâinii din România este estimată la 1,5 miliarde de euro, din care 70% reprezintă piaţa neagră, nefiscalizată. Statul pierde din nefiscalizarea a peste două treimi din piaţă aproape 300 milioane de euro pe an“, a declarat Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Rompan din industria panificaţiei.
Potrivit lui Popescu, din cauza pieţei negre, în primele două luni ale acestui an vânzările de pâine ale producătorilor fiscalizaţi au înregistrat cea mai mare pierdere din ultimii ani, respectiv 25%. „Nu se mai poate trăi, vă spun fără glumă“, a spus Aurel Popescu. Întrebat ce şanse de reducere a TVA sunt, din moment ce reprezentanţii FMI s-au arătat reticenţi la o asemenea măsură, preşedintele Patronatului Rompan a precizat că brutarii pot demonstra că efortul bugetar pentru diminuarea taxei nu depăşeşte 25 de milioane de euro, iar producătorii ar câştiga din creşterea vânzărilor în urma reducerii preţurilor, pe fondul scăderii TVA. „Dacă este nevoie, plătim noi aceste 25 de milioane de euro, doar să facă această operaţiune“, a adăugat Popescu.