Moştenirea spirituală de la Porumbacu de Sus

Trecutul comunităţilor de la poalele Munţilor Făgăraş ne vorbeşte despre vrednici creştini, păstrători ai dreptei credinţe de-a lungul unei istorii pline de evenimente. La Porumbacu de Sus, vechea biserică din partea apuseană a localităţii păstrează încă vie memoria înaintaşilor, a strămoşilor celor aproximativ 450 de credincioşi care duc mai departe tradiţiile şi moştenirea spirituală.

Străvechea localitate din judeţul Sibiu este ocrotită de Munţii Făgăraşului, spre care se deschide prin sat un vechi drum spre vârful Negoiu. An de an, paşii sutelor de turişti şi temerari ai drumeţiilor montane trec prin vechea vatră sătească spre a urca spre al doilea cel mai înalt vârf din România. Aici, la doar 40 de kilometri de Sibiu, frumuseţea peisajelor naturale este unică şi îi copleşeşte pe cei care vin la Porumbacu de Sus pentru a se retrage pentru câteva zile de tensiunea vieţii urbane şi pentru a respira aerul proaspăt şi rece, emanat parcă de înzăpezitele creste montane. Nu doar falnicii munţi ai Ţării Făgăraşului oferă locurilor o frumuseţe deosebită, ci şi râul Olt, care curge la doar şase kilometri de localitate, şerpuind ţinutul cunoscut drept „Ţara Oltului“.

Unicitatea locurilor este dată şi de trecutul comunităţii, în care viaţa bisericească a avut, după cum vom vedea, un rol aparte. Atestată documentar la 1223, după cum aflăm din monografia bisericească din Porumbacu de Sus, originile localităţii sunt mult mai vechi. O tradiţie veche ne spune că familiile Soare şi Roman au tăiat pădurea din jurul unei fântâni şi au întemeiat aşezarea numită „Poruba“, termen provenit din slavonă şi însemnând „tăietură“. Aflat fie sub stăpânirea Ţării Româneşti, fie sub cea a boierilor liberi, Porumbacu de Sus a avut un rol important pe graniţa dintre Principate, aici existând de timpuriu regimente de grăniceri, formate în parte şi din localnici. La 1619, la Porumbacu se deschidea o faimoasă sticlărie, cu meşteri din Italia şi cu activitate până în 1940.

Un sat, două tradiţii

Viaţa comunităţii nu putea fi lipsită de latura spirituală, încât în documente de la 1680 apar numele preoţilor ortodocşi Stan, Oprea-senior, Oprea-junior şi Ion. Ca în multe dintre satele de munte ale Ţării Făgăraşului, Porumbacu de Sus a fost împărţit de râul ce trece prin localitate, în partea apuseană şi cea răsăriteană, lucru reflectat şi în viaţa bisericească. În cele două părţi ale satului au existat locaşuri de cult vechi şi preoţi slujitori, care adesea şi-au lăsat fiii ca urmaşi în păstorirea duhovnicească a credincioşilor.

„Motivul despărţirii parohiilor nu se cunoaşte cu exactitate, dar se presupune că între cele două părţi ale satului comunicarea se făcea cu dificultate. Cei din partea apuseană pentru a ajunge în sat foloseau drumul care acum face legătura cu oraşul Avrig, fără să traverseze râul, în timp ce sătenii din partea răsăriteană erau nevoiţi să folosească podul de la Porumbacu de Jos, de pe drumul de legătură dintre Sibiu şi Făgăraş. Diferenţele de mentalitate ale sătenilor din cele două părţi ale localităţii se pot observa până astăzi“, ne-a spus parohul de la Porumbacu de Sus-Apus, părintele Nicolae Popa.

„Nu mai rup satul în două“

Din aceeaşi monografie menţionată mai sus aflăm că la 1867 au început lucrările la zidirea Bisericii „Sfântul Nicolae“ din partea apuseană a satului, iar la 1870, locaşul de rugăciune era finalizat, dar fără pictură. La 1910, comunitatea greco-catolică avea să zidească un locaş de rugăciune închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, care la 1948 trecea sub administrarea parohiei ortodoxe apusene şi care actualmente este biserica parohiei răsăritene. Trecerea uniţilor la Ortodoxie s-a făcut fără probleme, iar în 1990, nici un credincios fost unit nu a dorit să mai revină la greco-catolicism.

„S-a păstrat în memoria comunităţii o întâmplare din anul 2000, când preotul unit din Porumbacu de Jos a propus unui credincios în vârstă de 70 de ani, om de vază în Porumbacu de Sus, să ajute la reînfiinţarea parohiei unite. Bătrânul Constantin Lăzăriciu a răspuns: «Părinte, eu nu mai rup încă o dată satul în dou㻓, ne-a mai spus părintele Nicolae Popa.

Pictarea bisericii

În anii de după Revoluţia din 1989, s-a început pictarea Bisericii „Sfântul Nicolae“, sub coordonarea preotului Nicolae Bobeş. Lucrările au fost efectuate de pictorul Adrian Nicolae şi au durat din 1994 până în 1998. În aceeaşi perioadă au fost modificate anumite elemente din arhitectura interioară a zidirii. În locul vechiului tavan au fost realizate bolţi. Sfinţirea picturii a avut loc la sărbătoarea Sfântului Dimitrie din 1998, când Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a săvârşit slujba religioasă. În perioada 2000-2005, sub păstorirea preotului Marcel Feireies, se efectuează anumite lucrări gospodăreşti, se montează centrala termică şi geamurile termopan.

Din 2005 şi până în prezent, comunitatea apuseană este păstorită de părintele Nicolae Popa. În tot acest răstimp, locaşul de cult a fost renovat prin schimbarea acoperişului, realizarea unor zugrăveli exterioare şi amenajări în curtea bisericii.

„Am reuşit să realizăm aceste importante lucrări, pentru a feri locaşul de închinare de degradare. Am renovat şi casa parohială, iar mai apoi am obţinut retrocedarea celor opt hectare de teren ale parohiei“, ne-a explicat părintele paroh.

Dispensarul medical al parohiei

Cea mai mare realizare din parohie şi pentru folosul întregii comunităţi din Porumbacu de Sus este redobândirea clădirii unde funcţionează un dispensar medical, cu trei cabinete de medic de familie, stomatologie şi farmacie. După ample demersuri juridice, parohia a redevenit proprietar pe imobil şi cu ajutorul Primăriei comunale s-a renovat şi utilat unitatea medicală, la standarde europene.

„După 1990, o fiică a satului stabilită în Belgia a dorit să facă un bine satului natal. Împreună cu tatăl ei a demarat proiectul de construire a unui dispensar, iar terenul a fost achiziţionat de parohie. Oamenii din sat au participat cu mâna de lucru, iar în 1993 se deschideau cabinetele medicale, cu dotarea corespunzătoare. Situaţia juridică a imobilului a fost incertă până în urmă cu ceva timp, deoarece la achiziţionarea terenului s-au făcut doar acte de mână şi toate lucrările de construcţie şi aprobările necesare au fost luate cu aceste documente. Când am venit în parohie mi-am propus să obţinem proprietatea asupra dispensarului. După ce am devenit proprietari, cu sprijinul Primăriei am reuşit să renovăm în totalitate dispensarul medical, cu sume mari de bani“, explică părintele Nicolae Popa. Unitatea medicală aflată sub ocrotirea parohiei oferă sătenilor îngrijire medicală de calitate, de care aveau atâta nevoie. Mai mult decât atât, în clădire sunt organizate şi activităţile cu tinerii din parohie. Aici va fi deschis în curând un centru de tip „after-school“, unde copiii vor primi lecţii de pictură şi desen şi vor participa la diverse activităţi educative.