Motor! pentru filmul „Toată lumea din familia noastră“
Cel mai recent lungmetraj scris şi regizat de Radu Jude (autor al peliculelor "Lampa cu căciulă", "Cea mai fericită fată din lume", "Film pentru prieteni"), produs de Hi Film Productions, Circe Films (Olanda) şi Abis Studio (România) şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Eurimages, HBO România, Teleclub şi City Cinema, va intra în filmări la sfârşitul lunii iunie. Scenariul a fost dezvoltat în cadrul CineLink (Festivalul de Film de la Sarajevo) şi CrossRoads (Co-Production Forum, Festivalul de Film de la Salonic) şi premiat la Sofia Meetings cu Best Pitch Award. Filmul este o tragi-comedie despre consecinţele dureroase şi absurde ale unui divorţ. În roluri principale vor fi Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu şi Gabriel Spahiu, producţia bucurându-se de participarea Tamarei Buciuceanu Botez, a Stelei Popescu şi a lui Alexandru Arşinel.