Muftiul cultului musulman din România a vizitat Patriarhia Română
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit ieri, 11 martie 2008, la Reşedinţa patriarhală, pe Excelenţa Sa domnul Murat Iusuf, muftiul cultului musulman din România, însoţit de domnii parlamentari Amet Aledin, reprezentantul comunităţii tătare, şi Iusein Ibram, reprezentantul comunităţii turce, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
În numele comunităţii musulmane, domnul Murat Iusuf a transmis un mesaj de apreciere şi urări de împliniri PF Patriarh Daniel în misiunea de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române şi a mulţumit, în mod special, pentru gestul de solidaritate al Patriarhiei Române, care a fost alături de comunitatea musulmană în momentul apariţiei în limba română a controversatei lucrări „Versetele satanice“. Apreciind implicarea Părintelui Patriarh Daniel în promovarea dialogului interreligios şi interetnic, liderul comunităţii musulmane din România şi-a exprimat dorinţa de cooperare în probleme de interes comun şi a subliniat importanţa apărării şi promovării valorilor religioase în societatea de azi din ce în ce mai secularizată. PF Patriarh Daniel a subliniat necesitatea intensificării cooperării dintre cultele recunoscute din România pentru menţinerea şi promovarea unui climat de pace şi respect reciproc, evitând atitudini extremiste de orice fel. Excelenţa Sa domnul Murat Iusuf a oferit în dar Părintelui Patriarh o ediţie recentă a Coranului în limba română. În răspuns, Preafericirea Sa a oferit în dar Excelenţei Sale domnul Murat Iusuf un exemplar din Noul Testament, ediţie de lux, publicat de Patriarhia Română.