Multiplele beneficii ale consumului de ceai
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la University College din Londra, ceaiul, consumat zilnic, creşte imunitatea organismului şi scade riscurile de tumori pe creier şi de accident cardiovascular. Pentru a avea efecte maxime, trebuie consumate zilnic trei căni de ceai, lăsând să se infuzeze cinci minute. Băut în combinaţie cu un strop de lapte, antioxidanţii din ceai ajung mai uşor în organism - dar beneficiile se pierd dacă se adaugă zahăr. Astfel, ceaiul:
- reduce riscul de accident cardiovascular - un studiu realizat timp de 15 ani în Germania a stabilit că un consum regulat de ceai negru fără lapte reduce riscul de atac de cord. Cercetătorii au stabilit că antioxidanţii din ceaiul negru ajută la reducerea nivelului de colesterol rău, care se depune pe artere şi creşte riscul de infarct şi atac de cord. De asemenea, ceaiul conţine antioxidanţi care pot opri creşterea celulelor canceroase. - ajută digestia - ceaiul verde (făcut din frunze neprocesate) ajută sistemul digestiv, stimulează contracţiile intestinale, ajută şi la slăbit şi încetineşte asimilarea grăsimilor rele pentru organism cu 30%. - îmbunătăţeşte funcţiile creierului - ceaiul negru îmbunătăţeşte capacităţile de concentrare. Un studiu al Universităţii din Northumbria a relevat că taninul şi cofeina din ceaiul verde îmbunătăţesc funcţiile cognitive. - previne cancerul - ceaiul conţine antioxidanţi care opresc creşterea celulelor canceroase. Ceaiul are de peste 8-10 ori mai mulţi antioxidanţi decât fructele şi legumele. În special, ceaiul verde conţine astfel de antioxidanţi. Potrivit unui studiu recent din Taiwan, cei care beau zilnic o cană cu ceai prezintă un risc mai mic de a dezvolta cancer la plămâni. De asemenea, ceaiul încetineşte evoluţia cancerului de prostată şi reduce riscul de cancer la stomac; - întăreşte sistemul imunitar - Universitatea Harvard a făcut, în cadrul unui studiu, teste de sânge pentru a compara funcţiile imunitare ale celor care beau ceai cu ale celor care nu consumă o astfel de băutură. Cercetătorii au ajuns astfel la concluzia că persoanele care consumă cinci căni de ceai negru pe zi au un sistem imunitar mai bun; - sănătatea dinţilor - deşi ceaiul negru, consumat mai ales fără lapte, poate colora într-un mod inestetic dinţii, el protejează gura de bacteriile care cauzează boli ale gingiilor şi carii. Ceaiul alb şi cel verde protejează de asemenea împotriva acestor bacterii.