Munca omului şi materia lumii în lumina Naşterii lui Hristos

Ultimul secol a împins cercetarea ştiinţifică în pragul explorării potenţialităţilor pe care le ascunde lumea vie. Plecând de la particularităţile ei, a fost posibilă o dezvoltare fără precedent a biotehnologiilor, care îşi găsesc astăzi tot mai multe aplicaţii în cele mai diverse aspecte ale vieţii. Într-un fel chiar mai amplu, în ultimele decenii, lumea a început explorarea componentelor care alcătuiesc celulele organismelor vii, a proceselor care întreţin acest miracol extraordinar pe care îl avem la îndemână şi îl şi trăim în fiecare zi, numit viaţă. În această ultimă privinţă, ramuri precum genetica, bio şi nanotehnologiile sau biologia sintetică au înregistrat creşteri semnificative. Valul rezultatelor produse în aceste arii de lucru se face simţit astăzi tot mai mult, anunţând un viitor apropiat al omenirii, care ar putea suferi schimbări profunde sub presiunea realizările lor.

 

Discuţia aceasta este necesară acum, din cel puţin două motive. Primul este acela că suntem în preajma uneia dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii: Întruparea Fiului lui Dumnezeu, coborârea Lui la noi ca om deplin, cu suflet şi trup, Iisus Hristos. Faptul că Dumnezeu se face om, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu se face trup arată, între toate celelalte înţelesuri, şi o anumită destinaţie a materiei lumii, anume aceea de a fi transfigurată. În înţelegerea pe care o oferă Revelaţia şi teologia dezvoltată ca reflecţie pe marginea acesteia, Întruparea Fiului dezvăluie o nouă şi cuprinzătoare dimensiune a materiei cosmosului, cuprins în Trupul Său. 

 

Celălalt motiv este etic şi e strâns legat, din perspectivă creştină, de cel pomenit anterior. Un tot mai mare potenţial de inserare a voinţei şi proiectelor omeneşti în structura şi puterile materiei lumii solicită consideraţii etice. Nu putem să lăsăm la voia întâmplării toate mişcările posibile din aria cercetărilor, câtă vreme multe dintre comenzile de dezvoltare sunt stimulate doar de oportunităţile economice sau de potenţialul aplicaţiilor ce se doreşte valorificat. Mai ales când aceste ştiinţe şi aceste cercetări se pregătesc să utilizeze, să manipuleze însăşi viaţa, este nevoie de o reflectare atentă a posibilităţilor, pentru a întrevedea posibilele riscuri, erori sau consecinţe. E necesar să reflectăm iarăşi şi iarăşi cu privire la maniera în care trebuie să ne raportăm la viaţă, la materia lumii şi la datele izvorâte din strădania cunoaşterii lor.

Este bine cunoscut faptul că terapia cu celule stem se anunţă a fi plină de potenţialităţi rege-nerative. Colectarea şi injectarea celulelor stem (suşă) în anumite zone în care ţesuturile sau organele au suferit leziuni reprezintă astăzi un domeniu terapeutic de vârf, întrucât aceste celule pot reproduce ţesutul afectat cu o precizie extraordinară. Folosind această procedură, în perioada 2004-2007 s-a reuşit înlocuirea unor porţiuni ale tractului urinar, pentru cinci cazuri de copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani. În 2008 s-a reuşit pe această cale obţinerea unei inimi vii la şoareci, ca parte a unei cercetări ce avea în atenţie posibilităţile şi riscurile procedeului la om1. S-a reuşit, de asemenea, realizarea unor porţiuni din ţesuturile urechii şi fragmente de ficat2, dar şi crearea unui rinichi artificial din celule însămânţate pe un suport constituit din colagen3. Sunt explorate, în prezent, posibilităţile de obţinere a nu mai puţin de 30 de tipuri de organe, între care ţesut hepatic, pancreas, dar şi regenerarea dinţilor, ca posibilă soluţie pentru a reda, chiar şi pacienţilor în vârstă, întreaga dantură.

Posibilităţile ce se anunţă de pe urma folosirii resurselor vieţii sunt fără precedent, existând deja multe rezultate încurajatoare în domenii care par desprinse din literatura de anticipaţie, construcţia de pattern-uri celulare, construcţii celulare după tipare prestabilite, dar şi cultivarea neuronilor în medii artificiale. 

 

Injectarea celulelor vii în câmpuri electrice reprezintă o metodă aşteptată să ofere multă precizie în procedeele medicale de reconstrucţie. Tehnologia a fost utilizată cu succes în crearea de modele (pattern-uri) de celule vii, în două şi trei dimensiuni.

 

Construcţia bioprocesoarelor vizează utilizarea mecanismelor celulare în industrie. Se urmăreşte cultivarea celulelor neuronale umane vii în afara creierului, în medii artificiale, pe suporturi asemănătoare microprocesoarelor, pentru formarea unor componente mixte ce au în structura lor celule vii şi componente utilizate în hardul calculatoarelor. Prin manipularea câmpurilor electromagnetice folosite în stimularea creşterii celulelor nervoase, procedeul permite controlul şi intervenţia în designul reţelelor neuronale, adică realizarea lor în conformitate cu anumite forme prestabilite. 

O altă direcţie de cercetare des invocată astăzi este cea a ingineriei biologice sau biologia sintetică. Avem de-a face cu o arie interdisciplinară născută recent şi care promite foarte mult. Spre deosebire de cele menţionate până acum, care folosesc funcţiile viului fără să intervină în structurile lui, biologia sintetică face o lectură nouă a vieţii, din perspectivă informaţională. Ea descompune întreaga arhitectură celulară în secţiuni de programe (software) ce codifică procesele vitale. 

 

Rezultatele obţinute în biologia sintetică provin de fapt dintr-o intersecţie nouă, care s-a dovedit deosebit de promiţătoare în ultimii ani, cea dintre informatică şi biologie, dintre lumea digitală şi teritoriul viului. Lumea digitală (jocurile computerizate, spaţiul virtual, universul inteligenţei artificiale) e realizată pe baza unui cod binar (0 şi 1), în vreme ce ADN-ul uman este structurat după un alt cod, format din cele patru baze ale ADN-ului, respectiv adenina, citozina, guanina şi timina. Biologia sintetică s-a dezvoltat după ce s-a obţinut o traducere a codului ADN în cod binar. Aceasta oferă posibilitatea unei descrieri noi a vieţuitoarelor, printr-o expresie digitală a ADN-ului lor, dar şi prin posibilitatea nouă de a manipula componentele ADN-ului, a genelor care codifică diverse funcţii în viaţa celulară, prin modificări operate în acest software.

Prin abordarea aceasta, o parte din misterul vieţii primeşte o descriere nouă. Nu este vorba de o descriere fizică, în termeni clasici, cum era înţeleasă viaţa în secolul XIX, printr-un mecanism ascuns, prin puteri care ar fi putut explica mişcarea şi procesele ei. Dar nu avem de-a face nici cu o descriere care să descompună viaţa în constituenţii ei chimici, în termenii unei liste a substanţelor care o compun şi a reacţiilor dintre ele. Avem de-a face cu o nouă descriere a vieţii, într-un spectru informaţional, care decodifică funcţiile fiecărei componente ce alcătuieşte complexul vieţii. Componentele unei celule care întreţin viaţa sunt înţelese asemenea unor roboţi cu anumite funcţii, capabili de operaţii precise, descriptibile în coduri stocate la rândul lor în ADN-ul celular. Prin decodificarea ADN-ului, adică prin realizarea hărţii genomului, tehnologiile oferă astăzi lista funcţiilor îndeplinite de fiecare genă în parte, din cele existente în ADN, şi prin aceasta, accesul la posibilitatea intervenţiei controlate la nivelul fiecărei gene, oferind posibilitatea înlocuirii sau reconfigurării complete a structurii de bază a vieţii. 

 

Mai mult decât atât, drumul acesta nu se încheie aici. Posibilităţile actuale de intervenţie în structura viului presupun doar manipularea sau reproiectarea ADN-ului din „sursele“ mai multor specii, pentru a obţine o formă vie sintetică, unică, nemaiîntâlnită pe pământ. Totuşi, această nouă formă vie încă se bazează pe celelalte componente ale celulei. Însă cercetătorii din domeniu urmăresc o exercitare a autonomiei creativităţii în aria biologiei sintetice până la capăt. Explorarea din viitorul apropiat e orientată către descoperirea codurilor informaţionale (în forma software) asociate fiecărei componente care participă la fenomenul vieţii celulare, încât în final ei urmăresc posibilitatea de a crea forme de viaţă complet noi, care să nu mai folosească nimic din structurile viului natural. 

Din perspectivă teologică, particularităţile vieţii celulare de care vorbim aici, aspecte care pot răspunde intenţiilor şi proiectelor de creativitate inginerească elaborate de om, arată o elasticitatea şi o plasticitate extraordinară a materiei, care poate sta la îndemâna lui, în această lume rânduită pentru el, gata să-i încorporeze proiectele. Pe de o parte, realizările omeneşti sunt o expresie a stărilor lui, care conţine înţelesurile şi gândurile lui cu privire la ea. De aceea, realizările inginereşti ale omului conturează un autoportret stilizat, înfăţişând gândurile lui, conţinuturile interiorităţii lui, o zugrăvire cu lucruri sensibile despre preocupările omeneşti şi despre starea interiorităţii lui.

 

Privind în acest fel, din perspectiva spiritualităţii, în lucrarea omului cu materia lumii se desluşeşte uşor o anumită dominantă a abordărilor sale, o autonomie tot mai amplă în exercitarea acestei exploatări, eliberată tot mai mult de constrângerile oricărei etici şi de respectul pentru viaţă. Pare că şi omul, şi viaţa în ansamblul ei ar putea fi anexate unui tot mai amplu proiect al civilizaţiei, fiind puse nu doar în slujba sănătăţii, ci chiar a confortului sau bunăstării. Tocmai de aceea, trebuie spus că nu este vorba de a contesta potenţialul extraordinar al acestor tehnologii noi, ci de a exprima îngrijorarea în legătură cu absenţa reflecţiei despre posibilele consecinţe ale dezvoltării alese de om. 

Evenimentul unic al Întrupării Fiului, dincolo de aspectele decisive referitoare la mântuirea noastră, nu lasă, cum era şi firesc, nici planul cunoaşterii şi nici al materiei lumii în afara luminii descoperitoare a Revelaţiei. Întruparea Mântuitorului, faptul acesta unic în care Fiul lui Dumnezeu cel Veşnic se face om, trup şi suflet, cuprinzând prin aceasta întregul univers, deschide înţelesuri noi asupra potenţialităţilor materiei, dar şi asupra potenţialităţilor ei spirituale, de data aceasta. 

 

Teologia mărturiseşte pe Dumnezeu Cel Care se împărtăşeşte umanităţii şi fiecărui om în parte prin Sfintele Taine. Însă „înţelesul general al Tainei este unirea lui Dumnezeu cu creatura. Cea mai cuprinzătoare taină în acest înţeles, aşa cum formulează părintele Dumitru Stăniloae, este „unirea lui Dumnezeu cu întreaga creaţie“. „Nu e nici o parte a realităţii, continuă el, care să nu se cuprindă în această taină“, deci nici materia nevie, nici lumea vie nu rămân în afara acestor consideraţii. În această Taină e cuprins adevărul că „Dumnezeu poate lucra asupra creaturii în realitatea ei vizibilă“ şi că „fiecare component are caracter de taină, căci e legat cu toate celelalte componente şi toate împreună, cu Dumnezeu“4.

 

În raport cu această lume plină de taine, teologia recunoaşte că omul are o poziţie deosebită, tocmai pentru că în însăşi fiinţa lui sunt unite spiritul (sufletul) şi materia (ce alcătuieşte trupul), omul unind în sine, cum afirmă părintele Stăniloae, toată creaţia, şi pe aceasta cu Dumnezeu5. De aici decurge şi responsabilitatea lui imensă cu privire la felul în care foloseşte lumea şi materia ei. 

 

În aceasta se vede că omul era destinat să transfigureze materia, organizând-o tot mai mult în legătură cu Dumnezeu, ca mediu tot mai mult permeat de lucrarea spiritului. Aceeaşi lucrare urma să se exercite şi în cosmos, pe măsură ce omul îşi unea lucrarea sa cu Dumnezeu. Însă căderea primordială a zădărnicit-o. Neascultarea omului a adus în lume suferinţă şi dezbinare, autonomie egoistă, viaţă iraţională şi moarte. 

Abia Fiul lui Dumnezeu făcut om, prin tainica lucrare pe care o pomenim zilele acestea, abia El este „Omul care a devenit mediul prin excelenţă al puterii lui Dumnezeu asupra materiei şi a celorlalţi oameni“6. Din Hristos, scrie părintele Dumitru Stăniloae, „se extinde prin fiecare Taină puterea lui Dumnezeu asupra tuturor oamenilor, prin gesturi şi materie“7. În felul acesta, vedem cum materia lumii se face mijlocitoare a puterii lui Dumnezeu, prin lucrarea omenească. Privind la Întrupare, ca act de unire a Fiului lui Dumnezeu cu materia trupului său omenesc, creştinismul crede (...) într-o veşnicie a materiei“ admiţând „un fel de materialism mistic“, „o sfântă materie“, pentru că „sfânt este trupul Domnului prin a cărui primire se sfinţesc şi trupurile noastre“8. 

 

În lumina acestor înţelesuri, se vede mai desluşit că întreaga activitate de cercetare a lumii şi vieţii ar trebui legată şi de un anumit progres interior al omului, de o spiritualizare a vieţii sale şi a întrebuinţărilor pe care materia însăşi şi viaţa lumii vii le primesc. Abia dimensiunea spirituală a vieţii luminează responsabilităţile omului, care trebuie să limiteze instrumentalizarea puterilor materiei, călăuzit de reperele spiritualităţii. Materia lumii sensibile şi viaţa vieţuitoarelor ei, ca şi celelalte resurse ale ei, trebuie să rămână trepte sensibile prin care să urcăm spre cele cereşti, pentru a da slavă Celui ce astăzi Se naşte de Sus în ea, pentru noi, şi să nu rămânem în lume ca în staţia finală a existenţei.

 

note

 

1 Cf. Harald C. Ott et al., „Perfusion-decellularized matrix: using natures platform to engineer a bioartificial heart“, în rev. Nature Medicine, vol. 14, februarie 2008, pp. 213-221.

 

2 Cf. Atlantida Raya-Rivera et al., „Tissue-engineered autologous urethras for patients who need reconstruction: an observational study“, în rev. The Lancet, 8 martie 2011, pp. 1.175-1.182.

 

3 Cf. Josie Glausiusz, „Creştere miraculoasă“, în National Geographic, ediţia în limba română, martie 2011, p. 20.

 

4 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 5. 

 

5 Ibidem.

 

6 Ibidem, p. 6. 

 

7 Ibidem.

 

8 Ibidem, p. 282.