Mutarea Maicii Domnului cu trupul la cer, o anticipaţie a învierii de obşte
În calendarul Bisericii noastre, Maica Domnului are 10 zile de pomenire, însă cea mai mare sărbătoare a ei este cea de la 15 august, Adormirea Maicii Domnului. Această sărbătoare se răspândește mai întâi în Ierusalim, apoi în Constantinopol, începând cu secolul al 5-lea. Despre Adormirea Maicii Domnului, în Sfânta Scriptură nu este menţionat nimic, însă Tradiţia Bisericii noastre a consemnat faptul că Fecioara Maria a trecut la viaţa veşnică pe când se afla la Ierusalim şi a fost dusă pentru a fi înmormântată în satul Ghetsimani.
Plecarea din această lume a Maicii Domnului este consemnată în Sinaxarul Bisericii mari din Constantinopol. De asemenea, informaţii despre trecerea Maicii Domnului la viaţa veşnică avem de la unii Părinţi Sfinţi ai Bisericii, care au vorbit despre aceasta în predicile lor. Aşadar, în secolul al 8-lea, Sfântul Ioan Damaschin a rostit o predică deosebit de frumoasă şi de bogată în informaţii despre Adormirea Maicii Domnului, apoi Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, şi Sfântul Cosma Melodul, toţi trăind în secolul al 8-lea. Aceste texte care vorbesc despre Maica Domnului sunt concentrate în Sinaxarul sărbătorii, care se găseşte în cartea de cult numită Minei.
Însă învăţătura despre Adormirea Maicii Domnului se regăseşte într-o formă concentrată în Troparul sărbătorii: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”, precum şi în Condacul sărbătorii: „Pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce este în rugăciuni neadormită, nădejdea cea neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o. Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel Ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc”. Vedem, aşadar, că Maica Domnului a trecut prin moarte, dar trupul ei nu a cunoscut stricăciunea, moartea nu a ţinut-o pe ea în mormânt, căci ea este Maica Vieţii, a lui Hristos Iisus Mântuitorul lumii, iar El a mutat-o la viaţa cerească, lângă Sine, pentru că trupul Său s-a format din trupul ei.
În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sublinia într-o predică la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului faptul că este o mare taină aceasta, pentru că ridicarea Maicii Domnului cu trupul la cer, lângă Fiul ei, lângă Iisus Hristos Cel înviat din morţi, nu se numeşte nici înălţare la cer, nici înviere, ci mutare. Este un termen foarte precis, iar noi nu vorbim de înălţarea la cer a Maicii Domnului, pentru că ea nu s-a mutat prin puterea ei, ci a Fiului ei, ci vorbim de mutarea ei la viaţa veşnică şi nu oriunde, lângă Fiul ei, în slava cerească veşnică.
Maica Domnului a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil că va fi mutată la cer lângă Fiul ei. De aceea, Fecioara Maria a primit această veste nu cu întristare, ci cu bucurie, pentru că ştia că merge la viaţa cerească şi veşnică, alături de Fiul ei. În icoana Adormirii Maicii Domnului, sufletul ei înveşmântat în alb este ţinut pe mâini de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Psalmistul David a prevăzut acest lucru minunat, căci în Psalmul 44 spunea: „De faţă a stat împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată şi preaînfrumuseţată” (Ps. 44, 11).
Maica Domnului este persoana cea mai însemnată dintre toţi sfinţii, deoarece şi-a dat acordul în mod liber ca Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu să ia trup din ea şi să Se nască din ea pentru mântuirea lumii. Atât zămislirea, cât şi naşterea Fiului reprezintă actele care pun în valoare sau scot în evidenţă voinţa Fecioarei Maria de a se face ascultătoare voinţei dumnezeieşti. În acest sens, cuvintele rostite de ea pe care le regăsim în Sfânta Evanghelie de la Luca: „Fie mie după cuvântul tău”, sunt socotite a fi consimţământul întregii firi omeneşti, rostit prin consimţământul personal al Maicii Domnului. De asemenea, zămislirea şi naşterea Fiului sunt lucrări dumnezeieşti, ce scot în relief curăţia şi starea de sfinţenie a Maicii Domnului.
Ea este numită şi Fecioară sau Fecioara Maria, de fapt, aceasta fiind prima denumire evanghelică pe care o găsim consemnată amănunţit în Evanghelia după Sfântul Luca. Arhanghelul Gavriil a fost trimis la o fecioară din Nazaret, al cărei nume era Maria, pentru a-i vesti voia Domnului: din ea să Se nască Fiul Celui Preaînalt. El îi spune: „Bucură-te cea plină de har! Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău!” (Luca 1, 28). Atunci, ea întreabă cum va fi posibil, din moment ce nu cunoaşte bărbat. Gavriil Arhanghelul îi răspunde că Duhul Sfânt va veni peste ea şi puterea Celui Preaînalt o va umbri. Aşadar, naşterea Mântuitorului Iisus Hristos a fost mai presus de fire, adică fără bărbat, iar Maica Domnului este fecioară şi în timpul naşterii şi după naştere, la fel ca înainte de naştere.
Calitatea centrală a Maicii Domnului în Biserică este aceea de mijlocitoare pentru oameni către Fiul ei. Mijlocirea este o calitate ce ţine de planul eshatologic, aceasta făcându-se în virtutea unei continuităţi de fire, căci Fiul ei, având din ea umanitatea, ascultă rugăciunile sale pentru oameni. Şi pentru că este mijlocitoare neînfruntată sau nerefuzată către Fiul ei, Maica Domnului mai este numită şi „Biserică sfinţită” şi „Rai cuvântător”. O titulatură completă a Maicii Domnului o găsim în Sfânta Liturghie ortodoxă: „Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria”.
Conform Tradiţiei, la Adormirea Maicii Domnului au fost aduşi în chip minunat, pe norii cerului, toţi Sfinţii Apostoli de oriunde s-ar fi aflat, în afară de Sfântul Apostol Toma. El a ajuns după trei zile şi pentru că s-a întristat mult că nu a văzut şi el pentru ultima dată chipul Maicii Domnului la fel ca şi ceilalţi Apostoli, au deschis mormântul, dar au văzut că trupul Maicii Domnului nu mai era acolo, ci fusese mutat la cer. Aceasta este o anticipaţie a învierii de obşte, când toţi cei din morminte vor auzi glasul lui Dumnezeu.