Mutaţiile a două gene, responsabile de cancerul ovarian
Cercetători americani au anunţat identificarea a două gene ale căror mutaţii sunt legate de manifestarea unei forme foarte agresive de cancer ovarian, formă ce este foarte rezistentă la tratamentele convenţionale. Aceste gene, ARID1A şi PPP2R1A, îndeplinesc un rol aparent cheie în declanşarea cancerului ovarian hipernefrom, care reprezintă între 10% şi 12% din totalul cazurilor de cancer ovarian şi este şi cel mai periculos. Mutaţiile genei ARID1A au fost detectate la mai mult de jumătate din cazurile de cancer ovarian studiate.