Muzeul Benzii Desenate la Bucureşti
Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Bucureşti găzduieşte, în perioada 16 iunie - 16 octombrie, Muzeul Benzii Desenate. Muzeul, "instalat" la etajul 4 al MNAC, va avea două spaţii expoziţionale, o mediatecă (bibliotecă şi spaţiu de proiecţie), o zonă destinată creaţiei şi atelierelor, precum şi un spaţiu pentru dezbateri. O expoziţie permanentă de tezaur va cuprinde lucrări originale din istoria benzii desenate româneşti, iar patru expoziţii temporare vor fi dedicate lucrărilor contemporane. Vor fi organizate, de asemenea, o serie de conferinţe consacrate imaginilor din zone paralele cu arta BD (caricatura, animaţie, ilustraţie de carte), dezbateri cu participarea unor autori şi editori, ateliere de creaţie, concerte, lansări de carte, proiecţii de filme.
Grupaj realizat de Raluca Brodner @ Aşteptăm propunerile dumneavoastră la adresa redacţiei şi la e-mail: raluca.brodner@ziarullumina.ro