Muzeul Cotroceni, deschis de Ziua Națională
Muzeul Naţional Cotroceni invită publicul să sărbătorească pe 1 decembrie Ziua Naţională a României printr-o incursiune în istoria locului în care regele Ferdinand a semnat „Proclamaţia către ţară”, prin care se afirma idealul naţional - unirea Transilvaniei şi Bucovinei cu România.
Vizitatorii vor avea ocazia să intre în atmosfera expoziţiei-eveniment „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la încoronarea suveranilor României Mari”, care a fost prezentată, pe parcursul anului 2018, la Roma, Baku, Istanbul, Vilnius, Riga şi Chişinău. Muzeul poate fi vizitat în intervalul orar 9:30 - 15:30.