Muzeul din Alexandria, într-un tur virtual european

Data: 16 Iulie 2009

Muzeul Judeţean din municipiul Alexandria a fost inclus pe site-ul „Muzeul virtual al originii europene“, cu fotografiile a zece de obiecte deosebite din patrimoniul instituţiei, majoritatea aflându-se în tezaurul cultural naţional. Purtătorul de cuvânt al muzeului din Alexandria, Corina Iordan, a spus că piesele descoperite de-a lungul anilor, pe parcursul cercetărilor arheologice de la Măgura, Orbeasca, Siliştea şi Vităneşti, sunt datate în epoca neo-eneolitică. Obiectele, care reprezintă statuete antropomorfe, pandantive şi vase din lut, dovedesc bogăţia spirituală a comunităţilor umane ce au trăit pe aceste meleaguri în mileniile 6-5 î.Hr. Accesul la „Muzeul virtual al originii europene“ a fost asigurat prin cuprinderea instituţiei din Alexandria într-un proiect internaţional, cu parteneri din Bulgaria, Italia, Austria, Germania, Grecia, Ungaria şi România, conform Agerpres.