Muzica lui Cantemir, la Sankt-Petersburg
În cadrul celei de-a 13-a ediţii a Festivalului de muzică veche Earlymusic, desfăşurat între 5 şi 30 septembrie la Sankt-Petersburg, a putut fi audiată pentru prima dată în Rusia modernă muzica compusă de domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir. Una din cele mai eminente personalităţi culturale şi diplomatice ale secolului al XVIII-lea, fondator al muzicii laice turce şi compozitor la curţile otomană şi ţaristă, Dimitrie Cantemir a fost prieten apropiat al ţarului Petru I. Rusia îl cinsteşte până azi: în Sankt-Petersburg există un pod "Cantemir", în Moscova, o staţie de metrou "Kantemirovskaia", iar în anii celui de-al Doilea Război Mondial a existat chiar o divizie militară cu acelaşi nume. În cadrul programului "Cantemirii: Dimitrie şi Antioh. Barocul rus în muzică şi poezie", ansamblul muzical turc "Golden Horn" îi va interpreta compoziţiile.