„N-aş avea curaj să le spun elevilor că ora lor de suflet nu mai are loc în orar“

Ora de religie din învăţământul public liceal românesc are importanţa ei şi este simţită ca o bucurie şi o necesitate, de elevi, de profesori, dar şi de părinţi şi de alte categorii de persoane. Vă prezentăm câteva opinii pe această temă aflată în atenţie în aceste zile.

"Un ajutor pentru copii, să devină mai buni" "Pentru mine, o importanţă foarte mare au avut-o orele de religie de la grădiniţă şi din şcoala primară. Îmi amintesc că la grădiniţă aveam o educatoare foarte credincioasă. Pot spune că încă de atunci am deprins noţiunile elementare de religie, care mie mi-au prins foarte bine mai târziu. Acum lucrurile sunt mult mai agitate. Copiii vor să ştie lucruri de mult mai devreme şi e o chestiune de privire asupra fiecărei etape, pe măsură ce aceştia se transformă. Pe lângă stabilirea unor valori morale, religia mai are un alt rol important - este un ajutor pentru copii să devină altfel. Mai buni. De aceea cred că, în mod deosebit la ora de religie, profesorii trebuie să fie extraordinar de deschişi. La clasă, aş adapta pe înţelesul tuturor anumite chestiuni de dogmatică, pentru că simt că se pune accent foarte mare pe aceste noţiuni, care ar trebui transmise pe înţelesul nostru, al elevilor. Ascult şi de multe ori îmi dau seama: rotiţele mele se învârt altfel decât rotiţele celor care au crezut că mi se potriveşte ceea ce scrie în manual. Dacă s-ar gândi o restructurare a manualelor şi s-ar avea în vedere perfecţionarea unora dintre profesori, cred că ora de religie ar avea şi un mai mare succes." (Ana Elena Haraga, Colegiul Naţional "Costache Negruzzi", Iaşi, desemnată Elevul anului 2009, în cadrul Galei Premiilor în Educaţie) ▲ O palmă imorală "Scoaterea religiei din programa şcolară mi se pare o inepţie. Este, totodată, o palmă morală dată martirilor revoluţiei, căci, prin jertfele lor, noi, cei de astăzi, avem parte de libertate. Consider că acest proiect de lege este o palmă imorală pe care actualii guvernanţi o dau credinţei noastre strămoşeşti. Tineretul nu trebuie îndepărtat de la credinţă. Mă încred în Bunul Dumnezeu că nu va lăsa să se întâmple un asemenea act, care este contrar principiilor moral-creştine, dar şi umanităţii. De-a lungul timpului, în momente de restrişte, oamenii au găsit scăparea în credinţă. Dacă le luăm copiilor acest drept înseamnă că revenim la perioada din trecut, propice tacticilor de manipulare şi îndoctrinare. Cred cu tărie că după atâţia ani a sosit momentul să ne trezim la realitate" (Ilie Roşianu, critic de artă) ▲ "E bine să ne modernizăm, dar e rău să ne pierdem sufletul" "Eu sunt pentru educaţia copiilor în spirit creştin. Am intrat într-o lume care se occidentalizează cu foarte mare viteză, care uită inclusiv de valorile spirituale. Este bine ca cei mici să deprindă valorile morale pe care, din păcate, societatea nu le mai promovează. Nu ştiu în ce măsură copiii lăsaţi să trăiască şi să se dezvolte între mărăcinii lumii moderne îşi vor mai putea forma o coloană vertebrală. Cu siguranţă sunt părinţi care nu au suficient timp să se ocupe cum ar trebui de educaţia copiilor lor, de aceea şcoala ar trebui să suplinească această lipsă. Îmi amintesc de o discuţie mai veche cu o mămică despre icoanele din şcoli. Eu i-am spus că nu am nimic împotrivă. I-am explicat din perspectiva profanului că o icoană este o imagine care îţi transmite o anumită stare de bine. Nu la fel se întâmplă şi cu, să zicem, imaginile din tabloide, pe care le vedem oriunde am arunca ochii, şi care ne induc o stare contrară. De ce acceptăm aceste imagini distructive şi nu acceptăm icoana, care ne spiritualizează, ne mângâie? Replica mamei a fost aceea că nu poate fi de acord ca al său copil să vină acasă şi să-i spună că nu are voie să facă nu ştiu ce gest, acţiune, pentru că îl vede Doamne-Doamne şi îl pedepseşte. Mama nu înţelegea de ce i se induce copilului său ideea că este pedepsit de către Doamne-Doamne, când El este iubire. În acest context, cred că ar trebui evidenţiată importanţa competenţei dascălului, care să atragă de partea sa copilul cu mult tact, fără să-l constrângă, să înţeleagă că Dumnezeu este iubire. De asemenea, consider că păstrarea tradiţiei spirituale ne ţine în legătură cu sufletul nostru. E bine să ne europenizăm, să ne modernizăm, dar e rău să ne pierdem sufletul. (Sorin Aurel Sandu, actor, preşedinte al Asociaţiei Culturale Amphitheatrrom) ▲ "Nu-mi pot imagina şcoala fără Religie" "Nu-mi pot imagina şcoala acestui veac - atât de zbuciumat şi încolţit de tenebre - fără ora de religie. Ora de religie este bucurie şi descoperire continuă. Bucuria cuminecării de celălalt, bucuria pe care ţi-o dă certitudinea că eşti important pentru Cineva. Şi acel Cineva e Unic şi Drept şi Iubire şi Dumnezeu. Aţi văzut vreodată ochii unui copil trimis la şcoală fără pacheţelul de pauză mare, nesărutat în prag de rămas-bun şi cu urmele lacrimilor încrustate amar pe obraz? Păşeşte stingher şi parcă s-ar feri de o palmă nevăzută ce se poate oricând abate asupra sa. El vrea un răspuns. Merită, desigur, o mângâiere, şi o şi primeşte, de la colegii lui de şcoală, care au aflat la ora de religie că sunt încoronarea creaţiei divine, că fiecare om e unic şi special, că trebuie să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi şi că tot binele pe care-l faci te apropie de desăvârşire. O primeşte de la profesorul său de religie care aude tăcuta sa mărturisire şi care ştie să-l convingă că înţelegerea, iertarea şi iubirea pot să înceapă chiar din aceeaşi clipă cu el. Vorbim atât de mult despre respectarea demnităţii umane, despre respectarea drepturilor copiilor, despre gândire pozitivă şi spirit de echipă. Unde se regăsesc acestea mai mult decât în ora (atât de mică, dar atât de incomodă pentru unii!) de religie? Ce altă lecţie de demnitate umană le putem oferi copiilor noştri decât cea a jertfei de Sine "până la moartea pe cruce" a lui Iisus? Cum poţi învăţa un copil să gândească Binele său şi al celor din jur dacă nu-i ancorezi temeinic mintea şi sufletul în pildele de viaţă ale sfinţilor? Iar lecţia spiritului de echipă cu toţi descriptorii ei de performanţă (modestie, ascultare activă, empatie, onoare, fair-play, toleranţă, asertivitate, dialog, respect etc.) se deprinde cel mai bine în Sfânta Liturghie, trăită conştient ca o prelungire a orei de religie. Nu aş avea curajul să-mi privesc elevii în ochi şi să le spun cu cinism că ora lor de suflet nu mai are loc în orar. Eu nu le pot spune şi mă întreb: ar putea cineva, convingător, să le zică "Pentru ora voastră de suflet nu mai este loc în orar"?!" (prof. Daniela Ceredeev, consilier pentru proiecte şi programe educative, Şcoala cu clasele I-VIII Vatra Moldoviţei, Suceava) ▲ "Noi ne-am născut cu credinţa ortodoxă în suflet" "O oră de religie nu va face niciodată rău. Nu va spăla creierul unui copil, din contră, îl va învăţa să fie mai bun, mai tolerant, să-şi iubească familia, prietenii, aproapele. Să dea dovadă de tot binele de care este capabil un om. Mă gândesc că cineva cu mari probleme de existenţă poate să ceară scoaterea orei de religie. Nu pot să cred că o astfel de materie cauzează educaţiei unui copil. Copiii mei au ştiut de existenţa lui Dumnezeu de la grădiniţă. Un copil la cinci-şase ani este în stare să pună nişte întrebări extraordinare: "Dumnezeu ne vede?", "Ştie când noi suferim?" şi altele asemenea. Şi acum, fetiţa mijlocie este foarte profundă, are un loc al ei unde se roagă. Chiar dacă eu şi soţia mea facem parte dintr-o generaţie care nu a avut parte de educaţie religioasă în şcoală, cu timpul ne-am apropiat de Biserică, ceea ce a însemnat un mare pas în formarea noastră spirituală. Tot timpul am avut în genele noastre credinţa, aşa cum întreg poporul român o are. Noi ne-am născut cu credinţa ortodoxă în suflet. Religia, alături de limba maternă, trebuie predată obligatoriu în şcoli." (Iulian Vasile, părinte)