„Nea' Stelică, mulţumim că eşti de-al nostru“

Imaginea poliţistului înspăimântător pe care-l ştiam cu toţii de dinainte de Revoluţie, înarmat cu baston de cauciuc şi carnetul de amenzi, a rămas demult în urmă. Azi, poliţistul şi-a dezbrăcat „haina“ şi a plecat la atac cu vorba. Poliţistul de proximitate sau poliţistul de catifea a luat locul sectoristului. Stelian Apachiţei este în slujba Poliţiei de peste 20 de ani, din care patru i-a petrecut ca poliţist de proximitate. Înarmat cu vorba bună şi cu duhul blândeţii, străbate kilometri pentru a fi în slujba cetăţeanului. Acum patru ani, când a fost înfiinţată Poliţia de Proximitate, ideea a părut oarecum îndrăzneaţă. Pe parcurs însă aceasta şi-a dovedit eficienţa. Dacă la început imaginea poliţistului însărcinat să stingă stările conflictuale cu vorba bună stârnea oarecum zâmbete, iată că astăzi a devenit o realitate. Agentul şef principal Stelian Apachiţei este doar unul din cei 12 poliţişti de proximitate din municipiul Botoşani. Are 46 ani din care 23 i-a dedicat profesiei de poliţist. Este un bun conciliant. Nu a avut cazuri în care să nu reuşească să se înţeleagă cu persoanele din sectorul său. „Am încercat pe orice cale să rezolv problemele. Altfel nici nu eram cunoscut pe aicea. Oamenii mereu îmi spun: «Neaâ Stelică, mulţumim că eşti de-al nostru.» Ca să te cunoască cetăţenii trebuie să te descurci tu. Să verifici cartea de imobil pentru cunoaşterea populaţiei. Apoi să răspunzi la sesizările făcute“, spune Stelian Apachiţei. Nu este o muncă tocmai uşoară. Nu-i de ici de colo să străbaţi zilnic cale de 20 kilometri dus întors pe jos. Atâta măsoară sectorul său, unul dintre cele mai mari: Bulevardul „Mihai Eminescu“, Calea Naţională (zona Bazar), Petru Rareş, I. C. Brătianu (zona Bariera Suliţa), Pod de Piatră, Cartierul Tulbureni. Ştie tot ce mişcă în sectorul său. Nu are în grijă doar simpli cetăţeni, ci şi instituţii şi societăţi comerciale. Liceul Laurian, Şcoala 10, Şcoala 1, Şcoala Tulbureni, ONG-uri, Biserica „Sfântul Ioan“ şi „Sfântul Mina“, Bazarul, benzinării sunt doar câteva dintre acestea. Vorba dulce mult aduce Pentru mulţi, Stelică Apachiţei este fie frate mai mare, fie unchi, fie nepot. Pe toţi îi îndrumă cu răbdare şi încearcă să-i aducă pe calea cea bună, atunci când e cazul. Ţine minte că o stare conflictuală i-a dat de furcă mai bine de un an. „Am avut un scandal în Tulbureni între un ginere şi socrul său. Mereu se reclamau unul pe celălalt. Am rezolvat cazul, dar a durat un an şi ceva. Dacă ar fi să-i spun ceva socrului de ginere, o iau de la capăt. Acum socrul vine şi îl ajută pe ginere la urcat fânul. Au spus că dacă era altul în locul meu şi le dădea amendă se întâmpla o nenorocire. Dar aşa, cu vorba bună, am reuşit şi i-am împăcat. Erau la cuţite, acum sunt cei mai buni prieteni“, povesteşte agentul şef Apachiţei. Întotdeauna le spune că în probleme familiale sau neînţelegeri minore nu este bine să fie implicată Poliţia. „Vin şi fac sesizare că dulăul vecinului le-a păpat găina, că vecina face focul şi afumă rufele, că a scăpat găina şi a scurmat straturile. Le tot spun: Voi sunteţi oameni serioşi? Nu vă puteţi înţelege ca oamenii, trebuie să intervină Poliţia? Spuneţi-mi mie şi nu mai pierdeţi voi zile. Eu dau avertisment, dar când sesizează 112, vine colegul meu şi amenda e de 1.000 de lei. Iar dacă intră la două articole e şi mai scumpă“. „Nădejdea-i în mata şi Dumnezeu“ Pe lista sa se înscriu ca priorităţi şi bătrânele singure, 20 la număr, potenţiale victime pentru comiterea unor infracţiuni. Deşi în plan este prevăzut să le viziteze barem o dată pe lună, agentul şef Apachiţei bate la poarta lor de două-trei ori. Le întreabă de sănătate, dacă au probleme cu vecinii. Nu doar atât. Le furnizează şi reguli de prevenţie, pe care unele bătrânele şi le-au însuşit cu conştiinciozitate. „Să nu dai drumul la ţigani să-ţi ghicească“, a fost unul din sfaturile pe care le-a primit Aspazia Caba. Femeie deosebit de credincioasă, la cei 84 ani ai săi, de frica potenţialilor răufăcători, bătrâna a găsit de cuviinţă să spună o mică minciună. Îi ţine la respect pe dubioşi cu un închipuit nepot ce lucrează la Poliţia secretă. I-a avertizat că, dacă se ating de poarta sa, vor fi prinşi în cadrul unei camere de filmat: „Imaginaţie bogată. Ce să fac? Sunt o fire deschisă şi din cauza asta am luat multe palme în viaţă. La un moment dat m-am rugat la Cel de Sus: Doamne, alege-mi tu prietenii, că eu nu mai ştiu“. Stelică Apachiţei sau „nepotul“, cum îl mai alintă bătrânele, este un adevărat medicament al sufletelor însingurate. Îi sorb fiece cuvinţel, exploatând la maxim rarele momente când sunt vizitate. „Nădejdea-i în mata şi Dumnezeu“, spune Virginia Bălăucă (61 de ani), proprietară a unei case în cartierul Tulbureni. Nu are pe nimeni aproape. Soţul i-a murit de 14 ani. Copii n-a avut. Singurii fraţi sunt la Vârfu Câmpului, localitatea sa de baştină şi în Bacău. Are doar pensie de urmaş de 200 de lei. Nu are televizor şi nici radio. De unde bani să plătească la lumină? Singurul lux pe care şi-l permite e telefonul. La câteva case mai încolo, Elena Şuiu (76 de ani) îşi poartă cu resemnare condamnarea bătrâneţii. Nu vede, dar îl cunoaşte pe „domâ Stelică“ după voce. „De două zile se simte tare rău“, l-a informat o vecină. „Să-i luaţi vitamine să se mai întărească“. Slabă nădejde, la cei 120 de lei pensie. În vreme ce guvernanţii au avut grijă la ultima rectificare de pensiile fostelor cadre militare, pensionarii de rând se zbat în sărăcie. Când agentul Stelian Apachiţei îşi face apariţia pe sector, totul în jur se animă. De la mic la mare îl salută respectuos. Căci nu duce lipsă de popularitate. Însă îndărătul acestei popularităţi şi simpatii stau luni întregi de muncă. O muncă nu tare grea, dacă o faci cu plăcere. Dar nici uşoară.