Neînţelegerile dintre Grecia şi Turcia pun în pericol funcţionarea NATO

Data: 27 August 2009

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a denunţat diferendul între Grecia şi Turcia, estimând că acest lucru complică sarcina Alianţei în Afganistan şi în Africa, şi a cerut o „mai bună cooperare“ între aceste două ţări „în principiu aliate“. „Vreau să ridic chestiunea ameliorării relaţiilor între Turcia şi Grecia începând cu vizitele mele în cele două capitale în această săptămână. Ştiu că este vorba despre o chestiune bilaterală, dar am ajuns într-un punct când ea pune probleme misiunii noastre“, a declarat Rasmussen. Grecia şi Turcia, aliaţi în cadrul NATO, se opun de 30 de ani chestiunii Ciprului, aminteşte AFP. „În Afganistan, NATO nu poate încheia un acord pentru a susţine poliţia UE. În Cornul Africii, NATO şi UE conduc misiuni navale în aceeaşi regiune contra pirateriei, dar noi nu am ajuns să fim de acord asupra faptului cum să se susţină ele reciproc. Acestea nu sunt decât două exemple care demonstrează că aceste probleme depăşesc cu mult Grecia şi Turcia. Sper că va fi posibil să se urmeze o cale mai pragmatică, care ne va face misiunile mai eficiente“, a declarat secre-tarul general al NATO.