Neobligativitate pentru formularul de testare a elevilor
Completarea formularului prin care părinţii sunt solicitaţi să-şi dea acordul pentru testarea elevilor nu este obligatorie, ci se va face doar dacă elevul manifestă simptome de COVID-19. În cazul în care copilul prezintă simptome, însă părintele nu este de acord cu testarea, va fi restricţionat accesul în şcoală timp de 14 zile. „Dacă părinții îşi vor da acordul, elevul va putea fi testat în şcoală, dacă există cabinet medical; dacă nu există cabinet medical, pentru că testarea este un act medical, şi nu unul educaţional, elevul va putea fi testat de către DSP. Dacă nu-şi vor da acordul, din păcate, elevul va avea restricţionată, pentru o perioadă de 14 zile, participarea fizică în colectivitate”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres. El a spus că, după prima zi de şcoală, au fost depuse 8.872 de adeverinţe medicale pentru elevi şi 1.200 de adeverinţe medicale pentru cadrele didactice, astfel că toţi aceştia vor continua în sistem on-line. (O. N.)