Nervii zilnici, sursă de păcat

Aproape în fiecare zi întâlnim oameni agresivi - pe stradă, la serviciu, la magazin, în mijloacele de transport în comun, la televizor. Trăim astăzi într-o presiune foarte apăsătoare, cu nervii întinşi la maximum, astfel încât orice motiv, cât de mic, poate declanşa mânia. O pricină de mânie o poate constitui copilul care nu ne ascultă, soţul ori soţia care ne contrazice, şoferul care ne taie calea cu maşina sau numai ni se pare că ne-a tăiat-o, dar ne dă un motiv de aprindere a mâniei.

Chiar dacă mânia noastră nu se exprimă în exterior sau nu este auzită de cel ce a "provocat-o", nu trebuie să uităm că aceasta constituie un păcat care otrăveşte sufletele. "Mânia personală transformă inima omului dintr-o locuinţă a Sfântului Duh într-o casă demonică, pentru că ea schimbă structura duhovnicească a sufletului, orientându-l spre zonele întunecate ale fiinţei umane", spunea în 2002 părintele Gheorghe Calciu. Psihologii sunt de părere că în fiecare zi ne lovim de oameni care îşi ascund (sau ştiu să-şi ascundă) mânia şi agresivitatea. Mânia ascunsă se numeşte mânie latentă, iar omul respectiv este considerat pasiv-agresiv. Mânia se declanşează uneori de la o discuţie banală sau de la un simplu dat cu părerea. Mâniosul latent are o reacţie disproporţionată, de împotrivire sau de respingere defensivă - mult exagerată faţă de remarca partenerului de dialog. Charles Speilberger, psiholog specializat în studiul furiei, o defineşte ca fiind "starea care variază în intensitate de la iritare medie la ieşiri necontrolate şi chiar ură". Ca orice altă emoţie, ea este însoţită de modificări de ordin psihologic şi biologic: atunci când se enervează, o persoană va avea un ritm cardiac mai accelerat, presiunea arterială va creşte, la fel cum se va întâmpla şi cu nivelul hormonilor, al adrenalinei şi al noradrenalinei. Mânia este un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă cu noi, rezultat al unei nemulţumiri, nedreptăţi, abuz care ni s-a făcut, fie acesta real sau imaginar. Este ceea ce simţim atunci când suntem răniţi, înşelaţi, umiliţi, când drepturile şi libertăţile ne sunt violate, nevoile nesatisfăcute, când suntem reduşi la tăcere, criticaţi, acuzaţi, când simţim că ne pierdem controlul. Dar când vorbim de furia înmagazinată a mai mulţi oameni, pericolele pot deveni foarte mari pentru întreaga lume. "Păcatul acesta poate avea aspecte personale, dar şi aspecte de grup. Pentru că una este mânia individului, şi alta este mânia popoarelor, care poate duce la războaie distrugătoare. Istoria cunoaşte evenimente dezastruoase iscate din mânie şi întâmplări tragice cauzate de mânii năvalnice care creează regrete şi deznădejdi în cel care s-a lăsat cuprins de ele", mai spunea acelaşi părinte. Sfânta Scriptură se preocupă foarte intens de problema mâniei, deşi, luând în considerare posibilitatea relaţiilor din timpurile mai vechi, înţelegem că motivele de mâniere erau mai puţin frecvente decât în vremea noastră. "Dar fără îndoială că apariţia mâniei stă, în cea mai mare măsură, în ispitirea pe care diavolul o încearcă asupra noastră, ştiind că mânia întunecă mintea şi înarmează limba şi mâna cu violenţe care rănesc grav", explica părintele Gheorghe Calciu. Sau, aşa cum spun psihologii, furia este stârnită tocmai de o senzaţie inconştientă de teamă, din cauza căreia devenim agresivi. "Ne este teamă de ceva şi reacţionăm mai mult sau mai puţin violent în încercarea de a reduce la minimum efectele atacului pe care îl percepem", spune psihologul Răzvan Bălan. Furia poate fi suprimată, transformată şi apoi redirecţionată, proces ce poate fi parcurs dacă vă delimitaţi de propriile sentimente, renunţaţi a vă mai gândi la cauza ce le-a produs şi începeţi să vă concentraţi asupra unui comportament constructiv. Pericolul acestei metode constă în faptul că, nefiind pregătiţi să vă descărcaţi astfel, o să vă consumaţi în interior, ceea ce vă poate afecta sănătatea (hipertensiune arterială sau depresie). Creştinul însă nu trebuie să se înfurie. El ştie că Dumnezeu veghează asupra lui. "În relaţia cu semenii, creştinul trebuie să-şi tempereze mânia, pentru că Mântuitorul nu S-a mâniat asupra celor care Îl batjocoreau şi L-au răstignit. Ne vom mânia noi asupra semenului nostru ştiind că el este chipul lui Dumnezeu? Oare vom rosti noi împotriva lui cuvinte de mânie, dacă ne-a făcut ceva, ştiind bine că asemenea i-am făcut şi noi lui, sau altuia, ba încă şi mai rău?", se întreba părintele Calciu. Mântuitorul ne previne în termeni duri în privinţa mâniei care naşte conflicte verbale şi folosirea unor cuvinte jignitoare: "Eu însă vă spun vouă că oricine se mânie pe fratele său va fi vrednic de osândă, iar cine-i va zice: nebune, vrednic va fi de gheena focului (Mt. 5: 22)." Deci nu numai exprimarea mâniei este sancţionată de Iisus, ci chiar şi numai mânia gândită. Pentru că nimeni nu gândeşte rău fără a-şi strica inima în care Dumnezeu ar trebui să locuiască. Cine gândeşte cu mânie împotriva fratelui său rupe o legătură sacră dintre el şi acesta, legătură care se reface greu, fiindcă diavolul mâniei, odată ce a pătruns în inimă, născoceşte numeroase argumente în favoarea furiei, spre a opri omul de la împăcare. Păcatul mâniei este un păcat zilnic pe care îl săvârşim faţă de cei apropiaţi nouă, faţă de prieteni, colegi şi faţă de străinii de care ne lovim pe stradă, întâmplător. Mânia de o clipă, exprimată prin cuvinte aprinse faţă de soţie sau de soţ, răneşte un punct sensibil al relaţiei dintre cei doi. Un cuvânt spus la mânie răneşte tot atât de grav ca şi o lovitură fizică. Dacă cel ce a rănit nu repară greşeala, încet-încet, o prăpastie se sapă între cei doi, o răceală mortală omoară sentimentul iubirii, al prieteniei, al respectului faţă de celălalt. Rugăciunea la mânie Un proverb arab spune că, atunci când te superi, să numeri până la zece, iar dacă te mânii, numără până la o sută. Nu ştiu cât de eficace este soluţia aceasta, pentru că nu are în ea nici un element mistic, ci face apel numai la raţiune pentru moderarea mâniei. Părintele Gheorghe Calciu sfătuia însă pe credincioşi ca înainte de a-şi exprima mânia, fie prin vorbe sau gesturi, fie numai mental, să rostească de câteva ori: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa". " Mânia e ca şi un foc, ca şi o flacără care trebuie să muşte din ceva. Dacă acestei flăcări nu-i dai nimic să mănânce, repede ai depărtat acest flagel. Furia n-are putere prin ea însăşi, dacă nu vine cineva s-o hrănească". Sfântul Ioan Gură de Aur