Ninsoare şi viscol în Pasul Tihuţa
Circulaţia pe DN 17 în Pasul Tihuţa, care face legătura între Transilvania şi Moldova, este îngreunată de ninsoare şi viscol, vizibilitatea fiind redusă, în special între kilometrii 103 şi 113, la limita cu judeţul Suceava.
Potrivit şefului Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Alexandru Slavita, 14 utilaje acţionează numai pe DN 17 în Pasul Tihuţa să cureţe zăpada adusă pe şosea de vânt şi să împrăştie antiderapant pentru ca traficul să se poată desfăşura în condiţii normale. "Mai ninge şi pe DN 17 C la graniţa cu judeţul Maramureş şi pe DN 17 D la Rodna, dar acolo traficul nu este atât de intens şi avem mai puţine uitilaje în zonele respective", a spus Alexandru Slavita.