Ninsori şi viscol puternic în toată ţara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări de Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi viscol puternic. Codul portocaliu este valabil astăzi pentru municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea. Avertizarea Cod galben de ninsoare şi viscol este valabilă în sudul, centrul şi estul ţării: Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Teleorman, Constanţa, Ilfov şi Călăraşi. De astăzi şi până la începutul săptămânii viitoare, în cea mai mare parte a ţării vremea va fi geroasă atât noaptea, cât şi ziua.