Noi centre de cercetare la Politehnica din București

Un articol de: Oana Nistor - 05 Octombrie 2016

Reprezentanţii Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) au inaugurat luni, la deschiderea anului universitar, patru centre de cercetare, dintre care unul pentru construirea de roboţi, centru la care pot veni nu doar studenți, ci și elevi pasionați de electronică, robotică și inovare. Cu această ocazie, rectorul UPB a subliniat că, în prezent, există „o criză majoră” de ingineri, criză care „ne afectează pe noi toţi”.

„Am deschis acest centru nu doar pentru un grup restrâns de elevi şi studenţi, ci să fie un hub”, a declarat prof. univ. dr. Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti (UPB), citat de Agerpres. Centrul este dotat cu toate aparatele şi instrumentele necesare, la această realizare contribuind cu donaţii mai multe persoane fizice şi juridice. „Este vorba despre un parteneriat public-privat, au fost foarte multe donaţii din partea unor persoane fizice şi juridice, companii şi lanţuri de supermarketuri, care ne-au pus la dispoziţie tot felul de echipamente, astfel încât tinerii să lucreze acolo şi să dezvolte roboţi. Elevii pasionaţi de robotică pot veni să lucreze sub coordonarea profesorilor din cadrul UPB şi de la licee”, a explicat Costoiu. De altfel, universitatea va cultiva ideea unui centru de ştiinţă în fiecare liceu, din cele peste 150 cu care sunt încheiate parteneriate.

UPB a mai inaugurat Centrul PRECIS, dedicat exclusiv cercetării în domeniul computerelor, tehnologiei informaţiei, automatizărilor, care se întinde pe 2.300 de metri pătraţi şi are 28 de noi laboratoare. „Un alt centru reuneşte două proiecte mari: primul proiect vizează 41 de laboratoare în domenii diferite - micro şi nano - materiale, energie, energie verde, în mod special, electronică, aplicaţii în electronică, inclusiv aplicaţii în zona de apărare, parte de mecanică cu foarte multe aplicaţii în zona de motoare, în colaborare cu foarte multe dintre companiile prezente pe piaţa românească”, a detaliat rectorul UPB.

Un alt centru ce va funcţiona la universitatea bucureşteană are ca domeniu de activitate controlul produselor alimentare și urmează să fie acreditat în perioada următoare. Aici se vor face teste cu privire la compoziţia alimentelor. Un alt proiect are în vedere testarea mai multor tipuri de substanţe, precum biocidele.

Cu această ocazie, rectorul Politehnicii Bucureşti a arătat și faptul că în România există o criză majoră de ingineri, în contextul în care 60%-70% din locurile la licenţă sunt alocate profilurilor umaniste şi economice şi doar 30%-40% învăţământului medical, tehnic şi ştiinţelor exacte.

„Suntem la acest moment, în această ţară, într-o criză majoră de ingineri. Se vorbeşte foarte mult de criza de medici. Fără doar şi poate, o mare criză care ne afectează pe toţi, însă din 1989 încoace marea hemoragie - ca să folosesc termeni medicali - este cea de ingineri. România are încă probleme majore şi va avea în următorii ani din această perspectivă”, a arătat Costoiu.