Noi concluzii privind efectele poluării asupra sănătății
Cercetătorii de la Universitatea de medicină din Shantou, China, au descoperit microplastice în cheagurile de sânge îndepărtate chirurgical din arterele inimii și creierului și din venele profunde ale picioarelor, crescând astfel în timp riscul unor afecțiuni grave, precum atacul de cord și accidentul vascular cerebral, potrivit concluziilor prezentate în ediția din luna mai a revistei eBioMedicine. La o concluzie similară au ajuns și cercetătorii italieni, în cadrul unui studiu de referință prezentat la începutul acestui an și care a demonstrat prezența acumulărilor de microplastice în mai mult de jumătate dintre depozitele de grăsime din interiorul arterelor înfundate. (I. N.)