Noi părinţi duhovnici pentru credincioşii olteni
Cinci preoţi din Arhiepiscopia Craiovei au primit joi, 10 aprilie, hirotesia întru duhovnici, sub omoforul Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Evenimentul a avut loc la Paraclisul mitropolitan „Toţi Sfinţii“ din incinta Centrului eparhial din Craiova.
Prin hirotesie, preoţii au primit darul duhovniciei prin care pot săvârşi Taina Sfintei Spovedanii pentru credincioşii din parohiile pe care le păstoresc. Este vorba despre preoţii Bogdan Ştefan Băcescu de la Parohia Botoşeşti Paia, judeţul Dolj, Constantin Grigore Gaftonie de la Parohia Ostroveni, judeţul Dolj, Adrian Ilian Dogariu, Parohia Amărăşti de Jos I, judeţul Dolj, Liviu Stănescu, Parohia Urdiniţa, judeţul Gorj, şi Dan Constantin Safta, Parohia Covrigi, judeţul Gorj.
Sunteţi chemaţi spre slujirea învăţătorească, sfinţitoare şi conducătoare
După hirotesie, IPS Părinte Irineu le-a vorbit celor cinci slujitori ai Sfântului Altar despre importanţa Tainei Sfintei Spovedanii şi despre responsabilitatea pe care o au de împlinit în comunităţile încredinţate spre păstorire: „Prin sfânta lucrare ce am săvârşit-o astăzi vi s-a transmis puterea de a dezlega şi a lega păcatele oamenilor, de a conduce poporul lui Dumnezeu ce v-a fost încredinţat, pe calea mântuirii, de a avea grijă de Biserica Mântuitorului Iisus Hristos. Sunteţi chemaţi spre slujirea învăţătorească, sfinţitoare şi conducătoare. Prin cele trei slujiri veţi putea demonstra că sunteţi vrednici ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos, că aveţi o chemare specială, de preoţi ai Dumnezeului celui viu. Aţi fost înzestraţi, prin noi, cu toate darurile, legaţi, dezlegaţi, sfinţiţi, binecuvântaţi, botezaţi, cununaţi, înmormântaţi, nu vă mai trebuie decât stăruinţă şi râvnă. Aşadar, stăruiţi, aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, îndrăzniţi, îndemnaţi, certaţi unde este cazul, mângâiaţi şi nu ezitaţi să faceţi bine tuturor celor încredinţaţi spre păstorire, ca nişte doctori pricepuţi“. La final, noii duhovnici au primit în dar, din partea IPS Irineu, câte un Molitfelnic şi o Sfântă Cruce.
„Prin actul hirotesiei, preotul devine un preot deplin“
Emoţionaţi de importanţa evenimentului, cei cinci slujitori ai Arhiepiscopiei Craiovei şi-au manifestat bucuria pentru darul primit, acela de a fi părinţi duhovniceşti în parohiile ce le-au fost încredinţate spre păstorire. „Este una dintre cele mai mari responsabilităţi pe care le are un preot, aceea de a fi părinte duhovnicesc, părinte spiritual, de a povăţui şi îndruma credincioşii pe calea mântuirii. Am putea afirma că, prin actul hirotesiei, preotul devine un preot deplin“, a spus pr. Bogdan Ştefan Băcescu.
„Obligaţia noastră este să ajungem la inima credincioşilor, să le ascultăm necazurile, să vedem ce probleme au şi să-i ajutăm să le rezolve“, a mărturisit pr. Constantin Grigore Gaftonie.