Noi proiecte sociale în Arhiepiscopia Sibiului
O delegaţie a Fundaţiei „Papageno Hermannstadt„ a fost primită miercuri, 28 august, de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Întâlnirea a avut ca scop semnarea unui protocol de colaborare între cele două instituţii, cu scopul de a implementa noi proiecte sociale în mai multe parohii din eparhie.
Delegaţia Fundaţiei „Papageno Hermannstadt“, cu sediul central în oraşul Murg din Elveţia, a fost condusă de Robert Jacqueroud, preşedintele organizaţiei de binefacere. Alături de IPS Mitropolit Laurenţiu, la întâlnirea de miercuri a mai luat parte şi protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, iar Departamentul Social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a fost reprezentat de inspectorul social, pr. Tiberiu Kiss. Alături de oaspeţii de peste hotare, fundaţia elveţiană a fost reprezentată şi de Lucian Cocă, administrator al instituţiei în proiectele de la Sibiu.
„În cadrul acestei întruniri a fost semnat un protocol de colaborare între Arhiepiscopia Sibiului şi Asociaţia «Papageno Hermannstadt», ce are ca obiectiv colaborarea ambelor părţi în domeniul social, în vederea identificării şi evaluării situaţiei materiale şi financiare a persoanelor aflate în situaţie de risc social de pe raza eparhiei şi ajutorarea acestora cu bunuri de strictă necesitate“, ne-a explicat pr. inspector Tiberiu Kiss.
Ajutoare de strictă necesitate
Conform protocolului de colaborare, atât Arhiepiscopia Sibiului cât şi Fundaţia „Papageno Hermannstadt“, vor avea schimburi de contacte şi de informaţii privitoare la proiectele sociale în derulare, vor participa la întâlniri cu tematică socială şi vor elabora strategii sociale comune, pentru a implementa în comunităţile sibiene proiecte de ajutorare a familiilor sărace. Acelaşi document prevede ca cele două instituţii să organizeze împreună conferinţe de presă, astfel încât proiectele implementate să se facă vizibile şi cunoscute publicului larg.
Fundaţia elveţiană şi-a luat angajamentul de a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile social şi de a le oferi în mod gratuit bunuri de strictă necesitate, cum ar fi îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilier, lenjerie de pat şi alimente. Arhiepiscopia Sibiului va identifica, în acest sens, familiile cu risc social din parohii, va efectua anchete sociale şi va comunica fundaţiei elveţiene aceste informaţii.
Amintim că Fundaţia „Papageno Hermannstadt“ desfăşoară numeroase proiecte sociale în Sibiu, unul dintre acestea fiind „Dăruind vei dobândi“, de la Biserica „Naşterea Domnului“ din oraş. Aici, 50 de persoane primesc masa de prânz la cantina socială a parohiei, cu sprijin material din partea elveţienilor. Proiectul a început în 2007, cu 30 de persoane, iar din 2010, numărul persoanelor asistate a crescut la 50. Prin protocolul semnat în această săptămână, mai multe parohii vor beneficia de sprijinul fundaţiei pentru a deschide proiecte asemănătoare.