Noi reguli pentru ajutoarele de încălzire
Persoanele care deţin şi alte locuinţe în afara celei de domiciliu, precum case de vacanţă, sau maşini cu o capacitate cilindrică de peste 1.600 cmc nu vor mai primi ajutoare de încălzire, evaluările indicând că peste 10% dintre cele 3,2 milioane de familii beneficiare ar urma să nu mai fie subvenţionate.
Noile reguli de acordare a ajutoarelor de încălzire vor fi aplicate începând cu sezonul de iarnă 2010-2011, potrivit deciziei Guvernului. Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a precizat că plafonul lunar maxim de venituri pe membru de familie în limita căruia sunt acordate ajutoare de încălzire a fost menţinut la 615 lei, dar au fost definite mai clar categoriile de persoane care pot fi subvenţionate. Astfel, persoanele care deţin un alt imobil în afara celui de domiciliu sau vehicule cu o capacitate cilindrică de peste 1.600 de centimetri cubi nu vor mai beneficia de aceste ajutoare. De asemenea, persoanele care solicită acordarea ajutorului de încălzire vor completa o listă cu bunurile şi mijloacele deţinute în proprietate, document care va fi ulterior verificat, prin sondaj. Astfel, noile reglementări prevăd în responsabilitatea primarului şi a serviciului public de asistenţă socială obligativitatea efectuării de anchete sociale pentru a verifica corectitudinea datelor înscrise. Totodată, ministrul Muncii a precizat că, din cele peste 140 de mii de dosare ale persoanelor care beneficiază de ajutor pentru handicap, aproximativ 35 mii prezintă suspiciuni de fraudare, şi a anunţat înfiinţarea unor comisii de reevaluare a cazurilor suspecte. Potrivit oficialului guvernamental, comisiile respective se vor deplasa în fiecare judeţ şi vor reevalua fiecare dintre dosarele suspectate de fraudă. "Aceste comisii se vor deplasa în fiecare judeţ. Nici o persoană cu handicap supusă acestui proces de evaluare nu se va deplasa la Bucureşti, ci într-un centru de judeţ. Ideea acestei comisii a fost legată de faptul că nu putem trimite acelaşi dosar la aceeaşi comisie care a făcut prima dată evaluarea. De asemenea, avem şi o comisie naţională superioară pentru rezolvarea contestaţiilor", a punctat Botiş.