Noii membri UE pot semna cu SUA acorduri pentru ridicarea vizelor
UE va permite noilor state membre să negocieze acorduri bilaterale cu SUA, în vederea eliminării vizelor, pe baza principiilor comune stabilite cu partenerii lor. „Va fi posibil să semneze pe baza principiilor comune, care urmează să fie stabilite la nivel politic“, a declarat, astăzi, comisarul european Franco Frattini, înaintea unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Internelor şi Justiţiei. Cehia a pus în dificultate UE când a semnat marţi, la Washington, un acord bilateral privind eliminarea vizelor pentru cetăţenii cehi care doresc să călătorească pe teritoriul Statelor Unite, Praga acceptând, la rândul ei, anumite condiţii privind sporirea securităţii la bordul avioanelor cu destinaţia Statele Unite. „Din ce am înţeles, Estonia vrea să semneze un acord similar, Lituania la fel“, a precizat Frattini, recunoscând incapacitatea UE de a negocia cu Statele Unite pe tema discriminării care îi vizează pe cetăţenii europeni, care doresc să călătorască în Statele Unite. Cetăţenii celor 15 state mai vechi din UE, în afară de Grecia şi Slovenia, din noul val, pot călători fără viză în Statele Unite.