Norul luminos și alte cețuri

Una dintre tehnicile de manipulare specifice acestor vremuri este „ceața informațională”, adică excesul de informație. Capacitatea omului de a prelucra un volum uriaș de știri, date și subiecte în mare parte inutile, contradictorii sau false, este mult depășită. În consecință, omul devine confuz, incapabil să discearnă adevărul și să ia deciziile corecte. Adică exact ce le trebuie celor care pescuiesc în ape tulburi, economice, politice și, mai grav, spirituale.

Presupunând că un ortodox știe că Dumnezeul căruia I se închină este Sfânta Treime, și nu Iehova, că Hristos este Adevărul care ne va face liberi, și nu o învățătură neoprotestantă iudaizantă, probabil va evita să dea curs invitațiilor aduse prin toate orașele de către membri ai orga­nizației Martorii lui Iehova. La fel, dacă ia seama la comunicatele Patriarhiei noastre, probabil va evita să meargă la un preot caterisit pentru comportament imoral, Emilian Prodan, care activează ca episcop într-o structură bisericească necanonică din Muntenegru. Dar dacă i se va propune să dobândească o energie bună, să își descopere puteri ascunse, să își crească potențialul sau alte lucruri, care pentru destui dintre creștinii ortodocși par benigne, este posibil să plece urechea. Inclusiv tinerii noștri fascinați de energiile de prin anime-uri sau alte produse ale culturii K-pop.

Și dacă la ceața spirituală adăugăm crește­rea exponențială a creatorilor de conținut, începe să plouă de-a binelea. Cum aminteam în articolul trecut, internetul geme de terapii de tot soiul, venite pe caii mari ai psihologiei și neuroștiin­țelor, ale căror rezultate sunt acaparate de curente spirituale pseudoștiințifice. În fond sunt pentru sănătate, nu? Chiar dacă presupun ceva algoritmi (că nu sunt rugăciuni, poate mantre) și instructori (le-aș spune guru).

Un potop de energii

Pentru a-i limpezi pe elevi cu privire la energii foloseam paralela pe care părintele Ghelasie o făcea între concepția palamită despre Dumnezeu ca Ființă și Energie și restul făpturilor, aduse de El de la neființă la ființă și înzestrate cu legile firii. Pe acest model, atât oamenii, cât și îngerii, ca ființe personale, au propriile energii, de creație, care se întrepătrund cu restul energiilor naturale. Se înțelege de aici că este o diferență fundamentală între Har, ca Energie necreată, divină, și energiile create. În consecință, folosirea energiilor personale, umane, afectate de cădere, în diferite terapii energetice, socotind că sunt energii divine, este o eroare. Mai mult, după cuvântul părintelui Ghelasie: „Orice energie creată ruptă și despărțită sau contrariată față de cele Harice, devine o energie vătămătoare. Dacă totuși unele energii create par binefăcătoare, acestea sunt insuficiente și instabile”.

Or, fiind insuficiente și instabile, practicile bioenergetice apelează la diverse modalități de a depăși posibilitățile firii, dar nu asemenea sfinților, prin Har, ci prin tehnici, algoritmi, ritualuri, practici magice, care nu pot constrânge decât duhurile căzute. De aceea părintele arată că „suprahrănirea cu energii este o intoxicare tot așa de nocivă ca și orice intoxicare. Se mai vorbește de alegerea energiilor negative de cele pozitive, dar și aici se amestecă până la ghiveci. (...) Doar Harul lui Dumnezeu reechilibrează energeticul nostru”. Este firesc așa, pentru că numai sfinții au deosebirea duhurilor, prin har.

Sacroterapia

Termenul acesta, întrebuințat de către diverși terapeuți, cu tot atâtea înțelesuri diferite (inclusiv de preotul caterisit amintit la început), a apărut prima dată în lucrarea Medicina isihastă a părintelui Ghelasie. Dacă „boala este o rupere de energiile harice, fără de care energiile create nu mai au coeziunea și armonia”, însănătoșirea presupune legătura permanentă cu Dumnezeu și primirea Harului Său.

Pentru elevii atei care își puneau problema suferinței, obișnuiam ca la orele dedicate patimilor și virtuților să le prezint schematic viața omului, așa cum o descrie Sfântul Teofan Zăvorâtul. Ea se desfășoară pe plan fizic, psihic (rațiune, voință, sentiment) și duhovnicesc (conștiința morală, dorul de Absolut și frica de Dumnezeu). Pentru cei care Îl excludeau pe Dumnezeu din viața lor, tămăduirea se rezuma la trup, în sens larg, adică la lucrarea medicului sau a psihologului, fără a ajunge la sursa reală a îmbolnăvirii. Duhovnicul este însă singurul capabil să restabilească sănătatea duhovnicească, prin Sfintele Taine. Pe această schemă arătam că, atunci când patimile duhovnicești, mândria și slava deșartă, îl despart pe om de Dumnezeu, omul însuși devenind propriul dumnezeu, conștiința morală se transformă în etică, dorul de Absolut devine motorul dependențelor, iar frica de Dumnezeu cade în frica de moarte și de aici toate celelalte patimi și boli.

În viziunea părintelui Ghelasie, medicina isihastă, ca medicină integrală de trup și de suflet, se adresa acestor trei planuri: în primul rând sacroterapia, realizată concret „prin rugăciunea noastră, prin Tainele Bisericii și prin toate actele noastre religioase”, apoi psihoterapia, hrana și terapia prin mișcare (mobiloterapia), desigur puse în legătură cu Dumnezeu.

Vedem de aici cât de depărtate sunt de această viziune curentele care își iau numele de sacroterapie, dacă ne gândim la conținutul cărții cu același nume a domnului Emilian Prodan, în care sunt citate (validate?) diferite elucubrații new-age-iste, de exemplu, pe marginea vibrațiilor energetice de tipul: „inter­venția Conștiinței Christice, prin misiunea lui Isus a operat corecția necesară, la nivelul întregii umanități - iată mântuirea promisă”. La asemenea cuvinte răspunde Sfântul Apostol Pavel: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!” (Galateni 1, 8).

Pecetea darului Sfântului Duh

Alunecarea într-un asemenea ghiveci este foarte simplă pentru cei intoxicați de informații. Și, dacă au intrat în horă, rămân prinși acolo, fie din mândrie, fie din neștiință, fără să înțeleagă că s-au rătăcit. Dacă, totuși, prin mila lui Dumnezeu, au șansa să se întoarcă, au o cale lungă și grea de parcurs pentru că, după cuvântul părintelui Cristian Galeriu, „orice lucrare din aceasta în care există trepte de inițiere și în care doar maestrul poate să știe totul și ucenicul nu are voie să mărturisească nici duhovnicului ceea ce i se spune de către maestru evident că iese din orice rânduială creștină (...) și oricum am numi-o se încadrează în categoria de vrăjitorie”. Părintele arată că, dacă oamenii au căzut cu voie proprie în yoga (și aș adăuga în orice altă practică energetică ocultă), căutând nu numai o simplă vindecare trupească, ci anumite puteri spirituale (cum toți tinerii doresc acum superputeri), trebuie să vorbească cu duhovnicul, deoarece s-ar putea să fie necesară Mirungerea, la fel ca la întoarcerea din orice erezie: „Pentru că este o lepădare de Duhul Sfânt acolo, de Dumnezeu, de lucrarea cu Dumnezeu, și atunci trebuie adus Duhul Sfânt care să pecetluiască din nou toate puterile sufletești și trupești ale omului”.

În rest, să ne simplificăm viața, după îndemnul Sfântului Paisie Aghioritul și prin potopul de terapii care ni se propun să alegem singura cale sigură pe care ne-a descoperit-o glasul Tatălui din norul luminos al Duhului Sfânt pe Tabor: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi” (Marcu 9, 7).

Să dea Domnul fiecărui om, măcar o dată și de timpuriu, experiența harului, după cuvântul părintelui Gheorghe Calciu: „Am văzut odată lumina taborică, în copilărie, fără să ştiu ce este, dar inima mea a fost străpunsă de ea, fiindcă era o inimă de copil nevinovat”. Cei care se vor învrednici nu o vor mai uita și nu vor mai rătăci, fiindcă știu ce caută.