Nou preot în Parohia Sibiu-„Sfântul Ilie” I
Noul preot paroh al comunităţii parohiale Sibiu-„Sfântul Ilie” I, Marius Munteanu, a fost instalat de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, după slujba Vecerniei, duminică, 28 iunie. Ierarhul i-a mulţumit fostului preot paroh Vasile Muntean pentru anii de slujire rodnică în comunitatea din cartierul sibian Vasile Aaron, unde s-a construit Biserica „Sfântul Ilie” şi s-au pus bazele unei lucrări misionare.
„Preotul trebuie să propovăduiască, să explice, cu timp şi fără de timp, învăţătura din Sfânta Scriptură. Preotul nu predică de la sine, ci transmite cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos. La orice slujbă, cu orice ocazie, preotul trebuie să transmită ceea ce el a învăţat şi ceea ce simte atunci când îşi explică lui Evanghelia, pentru că, pregătindu-se, preotul îşi explică lui însuşi învăţătura Evangheliei, care este adevărul absolut şi care este mai apoi asimilat de toţi credincioşii”, a spus ierarhul. La final, pr. Marius Munteanu i-a oferit în dar ierarhului o icoană a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.