Nou protoiereu al Protopopiatului Roznov
Joi, 12 decembrie, a avut loc ședința lunară a preoților din Protopopiatul Roznov, întâlnire ce a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Vizita ierarhului a fost prilejuită de împlinirea vârstei de pensionare a părintelui protopop Vasile Țoc și instalarea noului protopop, Bogdan Frăsilă.
În cadrul întâlnirii, părintele Vasile Țoc a prezentat principalele activități desfășurate până în prezent în calitate de protopop, între ele numărându-se construirea unui centru social. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan i-a mulțumit părintelui pentru implicarea atentă în viața parohiilor, iar în semn de recunoștință i-a fost oferită distincția „Crucea Moldavă”.
În funcția de protoiereu al Protopopiatului Roznov a fost numit părintele Bogdan Frăsilă de la Parohia Podoleni II, care a deținut funcția de inspector eparhial în cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan și-a exprimat dorința ca noul protoiereu să împlinească misiunea de a reprezenta dorințele preoților din protopopiat și de a le armoniza cu viziunea ierarhului, aceea de a împlini în arealul protoieriei cât mai multe proiecte misionar-culturale, evenimente pastorale și activități duhovnicești. Ședința s-a încheiat cu hirotesia întru protoiereu a părintelui Frăsilă Bogdan și prezentarea ordinii de zi a ședinței lunare. La final, preoții Protopopiatului Roznov i-au mulțumit Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan pentru purtarea de grijă părintească, l-au felicitat pe părintele protoiereu Țoc Vasile pentru întreaga sa activitate, iar noului părinte protoiereu Frăsilă Bogdan i-au urat să continue pe aceeași linie a dragostei părintești și de apropiere de cele sfinte.