Noul an întâmpinat prin rugăciune de românii din diasporă
Ierarhii ortodocși români din diasporă s-au aflat, în prima zi a noului an, 1 ianuarie 2023, în mijlocul credincioșilor care trăiesc departe de țară. În comunitățile vizitate, au săvârșit Sfânta Liturghie, au rostit cuvinte de învățătură și i-au binecuvântat pe cei prezenți la început de an calendaristic.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Împărați” din Chicago, Statele Unite ale Americii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe mitropolia.us.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a explicat credincioșilor semnificația sărbătorii Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, precum și simbolismul proclamării anului 2023 în Biserica Ortodoxă Română ca „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”. Cu acest prilej, a amintit că a început deja în Mitropolia celor două Americi un program de muzică bisericească destinat credincioșilor care doresc să se implice în cântarea la strană, se arată pe site-ul amintit.
Spania
Credincioșii români din Madrid și împrejurimi au participat în prima zi a Anului Nou la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Episcopală „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din oraș de către Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe obispadoortodoxo.es.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre lucrarea social-filantropică a Sfântului Vasile cel Mare, precum și despre importanța sărbătorii Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului: „Sfântul Vasile a fost cel care a înființat primele spitale, primele centre sociale pe lângă parohii, așa-numitele vasiliade. Sfântul Vasile s-a gândit la sănătatea duhovnicească, dar și la cea trupească a credincioșilor. Tăierea-împrejur însemna legământul poporului lui Dumnezeu cu El și tot la acest moment se punea și numele băiatului. Noi, creștinii, nu mai avem tăiere împrejur, deoarece avem botezul. Noi trebuie să avem o tăiere împrejur, dar a inimii. Să lepădăm tot ce se află rău în inima noastră. O inimă netăiată împrejur nu poate merge pe calea mântuirii, nu-L poate vedea pe Dumnezeu. Cât trăim, suntem într-un timp al pocăinței. Să folosim acest timp pentru a ne pregăti să trăim în veșnicie împreună cu Domnul Hristos”.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei l-a hirotesit întru arhidiacon pe diaconul Ionuț Pârlea, slujitor al Catedralei Episcopale.
În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” din Madrid-Villaverde, Spania, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe același site.
La final, părintele paroh Șerban Octavian Constantin a mulțumit ierarhului pentru slujire.
Ungaria
La Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, ierarhul a săvârșit și o slujbă de Te Deum, informează Biroul de presă al eparhiei.
Danemarca
Și românii din Copenhaga, capitala Danemarcei, s-au rugat în prima zi a Anului Nou împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, informează TRINITAS TV.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica paraclis episcopal din oraș și a rostit un cuvânt de învățătură în care a amintit viața pilduitoare a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare: „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare s-a născut într-o familie de sfinți. Părinții săi au avut zece copii, iar toți ceilalți nouă frați sunt sfinți ai Bisericii noastre. Trei dintre ei sunt ierarhi ai Bisericii care strălucesc cu putere multă pe cerul înstelat al Bisericii noastre și, împreună cu ei, este și sora cea mai mare, Macrina cea tânără, care i-a povățuit împreună cu bunica lor, Macrina cea bătrână. Prin aceasta ni se arată cât de importantă este familia iubitoare și jertfelnică și cât de important este ca o familie să fie izvor de sfințenie”.
La final, credincioșii au primit mai multe daruri din partea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie.