Nu fiți fățarnici!

Data: 20 Noiembrie 2025

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XX, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 262-263

„Când spectacolul s-a terminat, actorii apar în fața lumii așa cum sunt. Aşa pățesc şi cei care umblă după slava deşartă, cei care postesc numai de ochii lumii. Pe aceş­tia mulți îi cunosc şi aici pe pământ şi ştiu că nu sunt ce vor să pară, pentru că postul lor este numai o mască; dar, după ce se va termina spectacolul lumii acesteia, când toate vor fi goale şi descoperite, atunci vor fi dați pe față, în fața întregii lumi. Domnul vrea apoi să ne îndepărteze de postul făţarnicilor şi în alt chip, arătându-ne că porunca este uşoară. Nu ne porunceşte să prelungim postul, nici să ţinem un post mai aspru, ci să nu pierdem cununa postului. Ceea ce pare împovărător în post, este împovărător şi pentru noi şi pentru fățarnici, că și aceia postesc. Dar ceea ce este foarte uşor, ne spune Hristos, este ca voi să nu pierdeți răsplata ostenelii voastre! Aceasta v-o poruncesc! (...) Dacă vrei să arăți oamenilor postul, așteaptă puțin, și-ți voi da cu prisosință prilej să te vadă o mulțime de oameni. Și cu mult folos! Dar, dacă vrei să arăți oamenilor, aici pe pământ, postul tău, apoi pierzi slava ce vreau să ți-o dau; și, dimpotrivă, o câștigi dacă disprețuiești laudele oamenilor. Atunci, pe lumea cealaltă, te vei bucura în toată voia de slavă. Dar înainte de slava aceasta culegi mult folos chiar aici pe pământ, pentru că supui sub picioarele tale toată slava omenească, scapi de robia amară a oamenilor și ajungi un adevărat postitor. Iar dacă postești ca să arăți oamenilor că postești, atunci, pe lumea cealaltă, te vei găsi ca într-o pustie: nu va fi nimeni care să te privească, pentru că de nicăieri nu se va vedea că ai postit.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)