Număr nou al revistei „Biserica şi Şcoala“ a Arhiepiscopiei Aradului

Data: 13 Martie 2014

De curând a apărut în Arhiepiscopia Aradului publicaţia religioasă „Biserica şi Şcoala“, anul XCIV (94), nr. 2/februarie 2014, care cuprinde 8 pagini. Din cuprinsul revistei precizăm următoarele titluri: „Taina lui Hristos“, arhim. dr. Teofan Mada; „Spovedania -Taina Pocăinţei“, prof. dr. Florin Koller; „Călătoria pe calea Triodului. Semnificaţia liturgică şi duhovnicească a perioadei pregătitoare Postului celui Mare“, pr. lect. univ.dr. Lucian Farcaşiu; „De la pâinea pământească la Pâinea cea Cerească“ - meditaţie, pr. dr. Flavius Ardelean; „Necesitatea împărtăşirii credincioşilor în timpului Postului cel Mare“, protos. dr. Iustin Popovici; „Către Împărăţia lui Dumnezeu prin Sfintele Taine“, pr. Bogdan Oneţ. Pe ultimele pagini ale revistei, la rubrica „Actualitatea eparhială“, sunt menţionate evenimente mai importante din viaţa bisericească arădeană, precum şi itinerarul pastoral al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei. Totodată, amintim că Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a acordat o înaltă distincţie Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, anume: Diploma şi placheta omagială Părintele Dumitru Stăniloae, „în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru merite deosebite în păstrarea credinţei strămoşeşti şi promovarea culturii creştine“. De asemenea, existând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi sub permanenta purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, un punct de lucru al Agenţiei de pelerinaj „Basilica Travel“ a Patriarhiei Române, la Arad, încercăm să oferim cititorilor revistei eparhiale informaţii referitoare la pelerinajele organizate la Locurile Sfinte, atât în ţară, cât şi în străinătate. Revista poate fi cumpărată de la pangarul Catedralei arhiepiscopale şi de la celelalte biserici şi mănăstiri din eparhie. (Protos. Iustin Popovici)