Numărul persoanelor obeze creşte îngrijorător în România
▲ Potrivit statisticilor prezentate de specialişti, procentul persoanelor supraponderale în ţara noastră este de 50%, iar al celor obeze de 25%, în timp ce, la nivel mondial, numărul obezilor a ajuns la aproximativ 1,7 miliarde de persoane ▲ Prof. dr. Nicolae Hâncu spune că obezitatea nu este considerată o boală în ţara noastră, pentru simplul fapt că nu este plătită tratarea ei ▲ „Din păcate, în ultimii ani se constată şi o creştere îngrijorătoare a obezităţii la copii, cauzată, de cele mai multe ori, de lipsa de mişcare“, atrage atenţia şi dr. Aurelian Raneti ▲
Numărul persoanelor supraponderale şi al celor obeze este în creştere în România, a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet şi Boli Metabolice (FRDBM), cu prilejul relansării programului de educaţie şi informare asupra obezităţii, intitulat „ReductoStar“. Potrivit statisticilor prezentate de specialişti, procentul persoanelor supraponderale în ţara noastră este de 50%, iar al celor obeze de 25%, în timp ce, la nivel mondial, numărul obezilor a ajuns la aproximativ 1,7 miliarde de persoane. Prof. dr. Nicolae Hâncu a spus că obezitatea nu este considerată o boală, deoarece nu este plătită tratarea ei. Factorii de risc ce favorizează această afecţiune sunt de ordin genetic, dar pot ţine şi de stilul de viaţă - alimentaţie, mişcare - cât şi de motivaţie, a spus specialistul. Aproximativ 80% dintre intelectuali mănâncă necontrolat Profesorul Hâncu a atras atenţia asupra alimentaţiei din ce în ce mai nesănătoase, practicată chiar şi de persoanele care au acces la informaţie şi care ar trebui să cunoască riscurile unui astfel de regim alimentar. „Se mănâncă mult şi neregulat. În urma studiilor efectuate, am constatat cu surprindere că aproximativ 80% dintre intelectuali sar peste micul dejun şi mănâncă necontrolat peste zi, mai ales seara“, a explicat prof. dr. Hâncu. Preşedintele FRDBM a adăugat că este foarte important să fim atenţi la numărul caloriilor, pentru că acestea se depozitează în zone periculoase pentru organism. „Multe alimente, cum ar fi mezelurile, brânzeturile, produsele de patiserie sau îngheţata, au grăsimi ascunse, la care se adaugă caloriile din lichide“, a menţionat specialistul. Alţi factori de risc sunt sedentarismul, numit de englezi „epidemia silenţioasă“, alcoolismul, modificările endocrine, factorii de mediu, respectiv factorii psihologici şi genetici. Obezitatea reprezintă cauza a 70-80% din cazurile de diabet la adulţi. În plus, această boală favorizează apariţia arterosclerozei şi a litiazei biliare, a artrozei şi spondilozei, dar şi a varicelor la membrele inferioare. Obezitatea, o boală cronică, ce necesită tratament toată viaţa Conf. dr. Gabriela Roman, preşedintele Asociaţiei Române pentru Obezitate, a subliniat că obezitatea este o boală cronică, ce necesită un management clinic şi un tratament care trebuie urmat toată viaţa, scăderea în greutate reprezentând doar un sfert din acest tratament. „Pacientul trebuie monitorizat şi evaluat periodic, pentru a-şi menţine greutatea constantă. Pe lângă modificarea stilului de viaţă, tratamentul presupune şi o componentă medicamentoasă, stabilit de specialişti“, a precizat conf. dr. Gabriela Roman. Dr. Aurelian Raneti, de la Clinica de Boli de Nutriţie a Spitalului Militar Central, a precizat că obezitatea provoacă şi diverse probleme de fertilitate, subliniind că circa 7% dintre femei suferă de ovar polichistic şi sunt mai puţin fertile. Forma cea mai periculoasă de obezitate, susţin specialiştii, este cea abdominală. „Din păcate, în ultimii ani se constată şi o creştere îngrijorătoare a obezităţii la copii, cauzată, de cele mai multe ori, de lipsa de mişcare“, spune dr. Raneti. În momentul de faţă, în programului ReductoStar sunt antrenaţi 120 de medici specialişti, din diferite centre universitare, ce oferă informaţii despre riscurile obezităţii şi acordă consultaţii. „De la începerea acestui proiect, în 2006, au fost tratate aproximativ 12 mii de persoane. Pacienţii au fost monitorizaţi şi evaluaţi periodic, în cadrul unui program individualizat pentru fiecare în parte“, a precizat dr. Aurelian Raneti.