O altfel de oră de istorie

Data: 22 Iunie 2021

La Conacul Cândeşti, jud. Buzău, a avut loc duminică, 20 iunie, „O altfel de oră de istorie”, pe tema „Cum trăiau românii în regimul comunist?” Organizat de profesoara Elena Năstăsoiu, de la Colegiul Na­țional „B.P. Hasdeu”, evenimentul i-a avut ca invitați pe conf. dr. Matei Gheboianu de la Facultatea de Istorie, Universitatea București, Daniel Costache, directorul Muzeului Județean Buzău, Tudor Călin Zarojanu, jurnalist la „Ziarul Lumina”, avocat Adrian Mihail Tudorancea, Baroul Buzău, și Irina Vlăducă Marghiloman, descendentă a prim-ministrului Alexandru Marghiloman.

Au participat aproximativ 70 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, care au avut ocazia de a auzi prelegeri despre viața de zi cu zi din regimul comunist, invitații povestindu-le despre şcoală, Securitate, cartelele alimentare, modul de adresare obligatoriu din anii 70-80, cenzură, interdicții, represiune, dizidență. 

Cu această ocazie, s-a creat o expoziție ad-hoc cu obiecte din regimul comunist, pe care le-au adus chiar elevii, donându-le în perspectiva unui alt proiect coordonat de Elena Năstăsoiu, şi anume înfiin­țarea unui muzeu al comunismului în cadrul Colegiului „Hasdeu”, cu sprijinul și colaborarea Muzeului Județean. Tinerii au fost foarte in­teresați de discuție, punând întrebări și exprimându-și opiniile. 

Diana Lupașcu, de exemplu, a spus: „Activitatea de astăzi a fost un real izvor de cunoștințe, dat fiind faptul că am ascultat ideile și părerile despre o perioadă nefastă în istoria românilor de la oameni de seamă, precum doamna Irina Marghiloman și domnul avocat Adrian Tudorancea, încărcân­du-mi sufletul de bucuria cunoașterii unor vremuri care, în ziua de astăzi, nouă, tineri­lor, ni s-ar părea de neconceput. In­vitații ne-au dăruit din cunoștințele și trăirile lor, prezentate într-o manieră ușor de înțeles. În numele meu și al colegilor, vă mulțumim pentru pre­zența dumneavoastră și pentru prilejul inedit de a cunoaște valorile regimurilor libere”. (A. D.)